7 decembrie 2023, 13:31

Icoane din epoca lui Constantin Brâncoveanu și Mihai Viteazul, scoase la licitație

Arta religioasă de colecție își revendică, edificator, locul de cinste în rândurile licitațiilor de profil: În luna decembrie, peste 200 de loturi impresionante, cu proveniență din colecții private, își fac apariția pe piața de artă din România. Iubitorii de istorie și artă religioasă pot explora, până pe 13 Decembrie, inclusiv, selecția specializată de icoane vechi și de autor, aflate în expoziție la Palatul Cesianu-Racoviță.

Licitația de Crăciun organizată de Artmark, dedicată exclusiv artei sacre, s-a consacrat în fiecare an, în preajma sărbătorilor, drept un marketplace distinct de cadouri, pentru cei doritori să ofere în dar adevărate simboluri ale tradiției creștine, ce definesc, neîndoielnic și în afara lăcașelor de cult, perpetua căutare și întruchipare a divinului, reprezentând, așa cum o exprimă uneori și inscripțiile de danie, reale „mângâieri sufletești” pentru cei ce le primesc. Icoanele întrunesc calități de obiect de colecție cu valoare estetică, documentară și istorică, pe lângă funcția de obiect de cult sau simbol religios.

Una dintre cele mai vechi piese din licitație provine din epoca lui Constantin Brâncoveanu, ce a domnit în Țara Românească între anii 1688 și 1714.

De colecție

Icoana de colecție, realizată din foiță de aur pe lemn, îi redă pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, sprijinind între ei Crucea, simbolul credinței creștine. Luată în ansamblu, pictura icoanei se remarcă prin fast și bogăție, trăsătură caracteristică stilului brâncovenesc.Pentru piesa iconică, licitarea începe de la suma de doar 300 de euro.

Poziționată la prețul de pornire de 10.000 de euro, de altfel unul dintre celemai valoroasebunuri culturaledin licitație, se află o grandioasă icoană împărătească pe lemn, din epoca lui Mihai Viteazul, mai precis din ultimul sfert al secolului al XVI-lea. Compoziția îl redă pe Iisus Hristos, flancat de imaginile miniaturale, ale Maicii Sale și Înaintemergătorului Ioan, precum și de figurile celor 12 Apostoli, rezultând astfel ceea ce în compunerea iconostasului este cunoscut ca „Marea Deisis”.

Piesa a făcut parte, din 1950 până în 2022, din patrimoniu Muzeului Municipiului București, iar în luna ianuarie a acestui an, a fost retrocedată moștenitorilor reputatului proprietar, Ion Manolescu-Strunga, fost ministru liberal al comerțului (1934-1935).

Selecția este încununată și de prezența unor icoane realizate de celebra școală de la Căldărușani, culminând cu cea semnată de pionierul neoclasicismului în pictura românească, Gheorghe Tattarescu, care și-a dedicat o mare parte din creație picturii religioase de icoane, biserici și mănăstiri.

Icoana, semnată de artist la data de 17 ianuarie 1860, este circumscrisă perioadei când, în Țările Române, mulți pictori erau mai cu seamă zugravi de biserici, iar scopul lor principal era acela de a respecta canoanele pentru a transmite mai departe imaginile zugrăvite în pereții lăcașelor de cult.

Compoziția lui Tattarescu o redă pe Sfânta Muceniță Irina, alături de Sfântul Mucenic George, iar pe verso-ul icoanei se regăsesc, spre interesul pasionaților de istorie, inscripții de danie ce reconstituie istoria piesei din momentul în care a fost realizată și a părăsit atelierul pictorului, până în prezent.

Secolul XVI

Își găsesc locul special în licitație și două icoane cretano-venețiene, autentice piese de colecție, de secol XVI. În această perioadă de tranziție pentru iconografie, pictura religioasă catolică se desprinde de cea de icoane bizantine, cu diferențe de stil, simbolism și funcție, ca rezultat al tradițiilor artistice distincte între Răsăritul și Apusul creștinismului.

Astfel, cu prețul de pornire de 6.000 de euro, este scoasă la licitație icoana pe lemn „Maica Domnului cu Pruncul (Eleusa)”, de început de secol XVI. Alături de ea, dar de dimensiuni mai generoase, este icoana împărătească pe lemn, „Nașterea Domnului”, de început de secol XVI, a cărei licitare începe de la 5.000 de euro.

Licitația, de referință pentru segmentul artei religioase, are loc săptămâna viitoare, în seara de 13 Decembrie. Cele 205 icoane care urmează să completeze noi colecții sau să binecuvânteze noi locuințe, sunt expuse la Palatul Cesianu-Racoviță. Expoziția este deschisă de luni până duminică, în intervalul orar 10:00-20:00. Intrarea este gratuită, iar vizitatorii primesc consultanță gratuită din partea reprezentanților Casei Artmark.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol