8 mai 2024, 21:37

Imagini incredibile de la stadionul din Ghencea

Imagini de-a dreptul spectaculoase au fost făcute publice zilele acestea. Mai exact Compania Națională de Investiții – CNI a publicat fotografiile cu stadionul finalizat în proporție de peste 80% și care avansează pe zi ce trece, conform celor de la digisport.ro.

Sursă foto: Facebook.com

Gazonul ar urma să fie montat în luna septembrie a acestui an, iar în altă ordine de idei cei de la Steaua au început montarea instalației de nocturnă și a tabelelor.

Sursă foto: Facebook.com

După cum vedeţi Ghencea este o bijuterie de stadion şi se lucrează. Sunt lucruri foarte interesante care se petrec aici. Ce pot să vă asigur, că se lucrează. Dacă ar fi avut loc campionatul în câteva zile cred că ar fi trebuit pus gazonul, dar acum va fi vorba de luna septembrie. Detaliile vi le vom oferi după.

Acesta este şi cel mai avansat din punct de vedere al lucrărilor. E o construcţie foarte interesantă, avem motive să ne mândrim că în sfârşit avem infrastructură sportivă şi stadioane la nivel european, a declarat ministrul Ionuț Stroe conform sursei citate anterior.

Sursă foto: Facebook.com

Și ministrul Ion Ștefan de la dezvoltare a venit cu precizări referitoare la vizita de pe stadioane și implicit a stadiului în care acestea se află.

Lucrările derulate de constructori la stadioanele bucureștene Steaua-Ghencea, Giulești și Arcul de Triumf decurg în ritm susținut, în ciuda anumitor restricții impuse de pandemia de coronavirus.

Am fost în această dimineață într-o vizită pe stadioane, alături de colegul de la Ministerul Tineretului, Ionuț Stroe, și de Gică Popescu, consilier onorific al premierului Ludovic Orban în domeniul pregătirii noastre pentru Campionatul European de fotbal.

MLPDA, prin CNI, îi asigură pe constructori de toată colaborarea, plățile sunt făcute la timp și așteptările noastre sunt legate de finalizarea în termen a lucrărilor, la o calitate optimă. Chiar dacă în acest an nu vom mai găzdui meciuri de pregătire pe stadioane, România își păstrează angajamentele față de UEFA astfel încât, în momentul revenirii la normal, competițiile să se poată ține în bune condiții, iar iubitorii fotbalului să poată reveni pe arenele din București”, a declarat acesta într-un mesaj pe pagina sa de Facebook.

Sursă foto: Facebook.com

Sursă foto cover: Facebook.com


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol