13 iunie 2022, 13:15

Am atins imunitatea de turmă și habar nu aveam!

O declarație a ministrului Sănătății, Aleandru Rafila, ar trebui să dea de gîndit. Și nu, nu suntem ironici, deși în privința celor care au gestionat pandemia o porție zdravănă de cinism este sănătoasă și binevenită.

Prezent la Antena 3, Rafila a spus că după părerea sa cifra celor infectați de Covid în acești doi ani este de aproximativ 10 milioane de oameni.

10 milioane de oameni este o estimare de patru ori mai mare decât cifrele oficiale – care se opresc în acest moment la 2.401.821 de cazuri de COVID-19 de la începutul pandemiei.

„Cu siguranţă au făcut 10 milioane de persoane COVID, eu cred că au făcut şi mai mult de 10 milioane, pentru că discutăm de o tulpină extrem de transmisibilă, pe de-o parte, şi la care simptomatologia pentru mulţi dintre cei care se îmbolnăvesc este foarte redusă”, a spus Rafila

Ministrul Sănătăţii a explicat că avem oficial peste două milioane de români cu COVID-19, iar factorul de multiplicare este cinci:

„Noi avem peste 2 milioane de persoane care au fost diagnosticate.

Cel mai mic factor de multiplicare este cinci. Deci cel puţin 10 milioane de persoane au trecut prin infecţie. Sigur, sunt unii vaccinaţi care au trecut prin boală, aşa cum se întâmplă acum, în valul Omicron, dar sigur, memoria imunitară este probabil la majoritatea cetăţenilor din România”.

Știrea nu ar fi însă neapărat aceasta, nu este prima dată când socoteala din Palatul Victoria nu se potrivește cu cea din Piața Moghioroș.

Informația ar fi că, dacă e să luăm în considerare și cele 8 milioane de persoane vaccinate cu shcema completă, ar trebui să tragem concluzia că am ajuns la imunitatea de turmă. Evident că nu vom face calculul simplist 10+8=18, pentru că unele dintre persoanele vaccinate au și trecut prin boală. Dar suntem undeva în acea zonă – mai multe doar stăpânii cifrelor pot să ne spună.

Am atins imunitatea de turmă și habar nu aveam! Din păcate cu mult prea multe victime și așa cum suntem noi obișnuiți de la Mărășești încoace, în izmene.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol