În urmă cu zece ani, într-o zi tristă de toamnă, românii îl pierdeau pe unul dintre cei mai mari actori pe care i-am avut vreodată. Era 10 noiembrie 2009 și maestrul Gheorghe Dinică își pierdea viața în urma unui stop cardiac, la doar 75 de ani. De atunci și până acum, s-a scris și s-a vorbit mult despre marele Dinică și o să se mai vorbească și o sa se mai scrie încă multă vreme de acum înainte.

Există actori care joacă impecabil roluri remarcabile de teatru sau de film. Se bucură de faima momentului, iar apoi oamenii își văd de drumul lor până când un altul reușește să le capteze din nou atenția. Însă, pe lângă aceștia a existat Gheorghe Dinică. Un actor care s-a identificat în timp cu personajele sale și care a reușit să-și transforme replicile în expresii uzuale ale oamenilor care, cu siguranță, nu-l vor uita vreodată.

Nu o să rostim sau să auzim celebra replică din filmul “Cu mâinile curate”, în regia lui Sergiu Nicolaescu: “Nu trage dom Semaca! Sunt eu, Lăscărică!”, fără să nu ne gândim involuntar la Gheorghe Dinică. Nu este singura frază care a rămas în posteritate doar datorită talentului de geniu cu care a fost rostită, pe lângă aceasta ar mai fi și ”Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primește pomană!”, „Decât să ne certăm, hai, mai bine un cântec vesel să cântăm!” și așa mai departe.

Gheorghe Dinică, „cel mai mare «rău» al cinematografiei românești”

Încă de la primele secvențe în care a jucat, Gheorghe Dinică a știut că asta e ce vrea să faca toată viața. A debutat în cinematografie în anul 1963, cu un rol în filmul “Străinul”, adaptare cinematografică a romanului omonim scris de Titus Popovici, iar de atunci nu a fost film românesc de succes în care să nu apară.

De-a lungul carierei a jucat în mai mult de 70 de filme, întruchipând cu ușurință rolurile unor personaje negative pe care le-a transformat în embleme ale cinematografiei românești. A avut parte de roluri de gangsteri, în seria de filme cu comisarul Moldovan, regizată de Sergiu Nicolaescu, roluri de parveniți precum Stănică în ”Felix și Otilia”, Pigru în ”Craii de Curtea veche” sau Pepe în ”Filantropica” – motiv pentru care regizorul Horațiu Mălăele nu a ezitat să-l supranumeacă: „cel mai mare rău al cinematografiei româneşti”.

Printre cele mai cunoscute și importante roluri ale sale se numără Savu (“Zidul”- 1974, regia Constantin Vaeni), Paraipan (“Un comisar acuză” – 1974 şi “Revanşa” – 1978, regia Sergiu Nicolaescu), Diplomatul (Prin cenuşa imperiului – 1975, regia Andrei Blaier), Aurică Fieraru (telenovelele Inimă de ţigan – 2007 şi Regina – 2008, unde a jucat alături de Marin Moraru, Gheorghe Visu, Florina Cercel, Dan Condurache şi Carmen Tănase), iar prin rolul Pepe din filmul Filantropica (2002) s-a făcut cunoscut în special publicului tânăr, potrivit Radioromaniacultural.ro.

A jucat până la ultima suflare

Chiar dacă starea sa de sănătate era din ce în ce mai precară, Gheorghe Dinică nu a ezitat să joace. Ultimul său rol într-un film a fost cel al lui Grigorie Vulturesco (“Aniela” – 2009), un general în rezervă, erou al României de la începutul secolului XX, veteran de război și capul uneia dintre cele mai înstărite familii ale Bucureștiului interbelic.

A murit pe data de 10 noiembrie, în timp ce filmările pentru primul serial de epocă românesc nu se sfârșiseră, însă, regizorii și scenariștii au dorit ca ultimului său rol să nu i se atribuie această moarte, iar ”domnul gheneral Vulturescu” a trăit în continuare în orașul Sankt Petersburg, departe de aglomerația citadină.

“Așa cum noi simțim că marele actor Gheorghe Dinică trăiește în continuare, așa și generalul Vulturesco va trăi, va pleca la Sankt Petersburg. Este un semn că noi ne-am dorit să ne fie alături. Mai mult decât atât, el va trimite scrisori, va fi cu sufletul alături de familia lui, așa cum sigur este și Gheorghe Dinică. Telespectatorii serialului “Aniela” pot vedea în continuare, timp de câteva săptămâni, episoade în care apare maestrul în ultimul lui rol pe care l-a iubit foarte tare”, menționa la acea vreme Ruxandra Ion, Managing Director Promance, producator general “Aniela”, potrivit Pro2.protv.ro.

Amintirile lui Marin Moraru: ”Când spui Dinică, spui Moraru”

Gheoghe Dinică și Marin Moraru se cunoșteau cu mult timp înainte de a fi colegi la Institut și apoi colegi de scenă. Au avut parte de o prietenie care a dăinuit chiar și după ce maestrul Gheorghe Dinică a trecut în neființă. Au fost colegi de bancă și erau nedespărțiți. În volumul de memorii al regretatului actor Marin Moraru, „Suntem ce sunt amintirile noastre”, acesta a explicat acest lucru, povestind că în cei patru ani de studenție au împărțit aceeași mâncare și au fumat aceleași țigări. Totodată, datorită faptului că petreceau atât de mult timp împreună, oamenii ajungeau să îi confunde, la nivel metaforic, bineînțeles.

„Eu şi Gheorghe Dinică am fost nedespărţiţi. Când spui Dinică, spui Moraru, şi de multe ori când mă adresam cuiva, persoana respectivă îmi spunea Dinică şi lui Dinică îi spunea Moraru”, îşi amintea actorul despre prietenul lui.

Legat de pasiunea lui Dinică pentru film și cinematografie, Marin Moraru face glume pe seama maestrului:

„…a făcut atâtea filme că toată lumea din România crede că nu există film fără Dinică. Ba chiar umblă şi o glumă: Sergiu Nicolaesdu- regia, Sergiu Nicolaescu- costume, Sergiu Nicolescu- muzica şi în rolul lui Sergiu Nicolescu- Gheorghe Dinică”.

---