În urma unui studiu amplu, cercetătorii au ajuns la o concluzie surprinzătoare. Științific formulat, activitatea neuronală mai intensă duce la o moarte prematură (sau o viață mai scurtă). Colocvial vorbind, vulgarizând, gânditul dăunează grav sănătății.

Dacă există un lucru la care oamenii nu se pot opri să nu se gândească, acela este moartea. Dar noile cercetări publicate în revista Nature sugerează că toată această gândire ar putea fi chiar lucrul care aduce moartea. Curios, nu?

Mai exact, cercetătorii au descoperit că o activitate neuronală mai mare are un efect negativ asupra longevității. Activitatea neuronală se referă la fluxul constant de electricitate și semnale în tot creierul, iar activitatea excesivă ar putea fi exprimată în multe feluri; o schimbare bruscă a dispoziției, o contracție facială și așa mai departe, scrie BigThink.

„Un viitor domeniu de cercetare interesant va fi acela de a determina modul în care aceste descoperiri se referă la astfel de funcții de ordin superior ale creierului uman”, a declarat Bruce Yankner, profesor de genetică și coautor al studiului. Deși probabil că nu este cazul ca un gând să reducă durata de viață în același mod în care o face fumatul unei țigări, studiul nu a determinat dacă gândirea reală are un impact asupra duratei de viață – doar… activitatea neuronală în general.

Rolul odihnei

Să spunem că aceasta a fost o descoperire neașteptată, înseamnă aproape s-o minimalizăm. Ne așteptăm ca îmbătrânirea să afecteze creierul, desigur, dar nu și invers, ca tocmai creierul să afecteze îmbătrânirea.

Aceste rezultate au fost atât de contraintuitive încât studiul a mai durat încă doi ani înainte de a fi publicat, deoarece cercetătorii au adunat mai multe date pentru a-și convinge recenzenții.

Yankner a fost îngăduitor cu privire la această întârziere și a formulat rezumatul în cel mai pur stil neștiinșific. „Dacă ai o pisică în curtea ta, oamenii te cred”, a spus el. „Dacă spui că ai o zebră, ei vor mai multe dovezi”.

Yankner și colegii săi au studiat sistemele nervoase ale unei serii de animale, inclusiv oameni, șoareci și Caenorhabditis elegans, sau viermele rotund. Ceea ce au descoperit a fost că o proteină numită REST era vinovată pentru activitatea neuronală ridicată și îmbătrânirea mai rapidă.

Studii

În primul rând, au studiat mostre de creier donate de la persoane decedate cu vârste cuprinse între 60 și 100 de ani. Cei care trăiseră mai mult timp – mai exact persoanele care aveau 85 de ani și peste – aveau un profil unic de expresie genetică în celulele creierului lor.

Genele legate de excitația neuronală păreau să fie subexprimate la aceste persoane. De asemenea, în aceste celule era semnificativ mai multă proteină REST, ceea ce avea sens: REST are rolul de a regla expresia diferitelor gene și s-a demonstrat, de asemenea, că protejează creierul îmbătrânit de boli precum demența.

Dar, pentru a demonstra că nu era vorba de o simplă coincidență, Yankner și colegii săi au amplificat gena REST în ascaris și la șoareci. Cu mai multă REST au apărut sisteme nervoase mai liniștite, iar cu sisteme nervoase mai liniștite au apărut durate de viață mai lungi în ambele modele de animale.

Calea spre longevitate

Nivelurile mai ridicate ale proteinelor REST păreau să activeze o reacție în lanț care, în cele din urmă, a dus la aceste creșteri ale longevității. Mai exact, REST a suprimat expresia genelor care controlează o varietate de caracteristici neuronale legate de excitație, cum ar fi receptorii de neurotransmițători și structura sinapselor.

Nivelurile mai scăzute de activitate au activat un grup de proteine cunoscute sub numele de factori de transcripție forkhead, care joacă un rol în reglarea fluxului de informații genetice în celulele noastre. Acești factori de transcripție, la rândul lor, afectează o „cale a longevității” conectată la semnalizarea hormonilor insulină și factor de creștere asemănător insulinei 1 (IGF1).

Această cale a longevității a mai fost identificată de cercetători, adesea în legătură cu posibilele beneficii ale postului asupra duratei de viață. În plus, hormonii insulină/IGF1 sunt esențiali pentru metabolismul și creșterea celulară, caracteristici care au legătură cu longevitatea în mod evident.

Cel mai interesant aspect al acestei cercetări este faptul că oferă ținte pentru viitoarele cercetări privind longevitatea, permițând, eventual, chiar dezvoltarea unui medicament pentru longevitate. De exemplu, medicamentele anticonvulsivante acționează prin suprimarea declanșării excesive a focului neuronal care are loc în timpul crizelor, iar în studiile efectuate pe râme, s-a demonstrat, de asemenea, că acestea cresc durata de viață.

Acest studiu recent arată că această legătură ar putea să nu fie o coincidență.

De la antidepresive la post

În mod similar, s-a demonstrat că antidepresivele care blochează activitatea serotoninei măresc, de asemenea, durata de viață. Restricția alimentară a fost implicată de mult timp în promovarea unei durate de viață mai lungi. Restricția alimentară reduce semnalizarea insulinei/IGF1, care, conform acestui studiu, afectează proteina REST și activitatea neuronală. Vor fi necesare mai multe cercetări pentru a confirma sau respinge oricare dintre aceste posibilități, dar toate reprezintă noi căi interesante de explorat, care ar putea duce la prelungirea duratei noastre de viață.

Să sperăm că acest material (dacă ați avut răbdarea, curiozitatea și responsabilitatea de a-l citi până la capăt) nu v-a solicitat prea mult. Dacă a fost așa, ne cerem scuze, însemnă că v-am furat, la propriu, 3-5 minute din viață.

---