20 aprilie 2024, 7:42

ÎNCĂ O DOVADĂ DE SOLIDARITATE. Statele membre UE au ajuns la un acord pentru reducerea voluntară a consumului de gaze cu 15%

Statele membre UE au ajuns la un acord pentru reducerea voluntară a consumului de gaze cu 15%, din august până în primăvara anului viitor. Conform Reuters, prevede numeroase excepții pentru țări și industrii.

Cehia, statul care se află la conducerea președinției rotative a Uniunii Europene, a anunțat că propunerea ca fiecare stat membru să își reducă consumul de gaze cu 15% din august până în martie a fost adoptată.

Ulterior, președintele Comisiei Europene a salutat acordul politic.

Obiectivul Uniunii Europene este de a economisi 45 de miliarde de metri cubi de gaz în această perioadă. Euronews consideră însă că atingerea acestuia este dificilă din cauza cererilor de scutiri sau excluderi pe care statele membre le adresează.

Conform Reuters, numeroase țări și industrii sunt scutite de la prevedere, după ce unele guverne s-au opus propunerii inițiale a UE de a impune o reducere obligatorie de 15% pentru fiecare țară.

Nu este o misiune imposibilă. Miniştrii au ajuns la un acord politic privind reducerea cererii de gaz în pregătirea pentru iarna viitoare”, a scris președinția cehă pe contul său de Twitter.

Conform proiectului comisiei, această inițiativă este una voluntară, dar în caz de urgență ar putea deveni obligatorie, mai ales dacă Rusia sistează fluxul de gaze către Europa.

Țările au fost îndemnate să-și minimizeze consumul, pentru ca stocurile pentru la iarnă să fie făcute mai ușor.

De la această obligativitate sunt scutite Irlanda și Malta care nu sunt conectate la rețelele de gaze ale UE și nu pot trimite mai departe gazul pe care l-ar economisi, precum și statele ale căror rețele de electricitate nu sunt sincronizate cu cea europeană și depind semnificativ de gaze.

Măsura vine pe fondul îngrijorărilor liderilor europeni legate de posibilitatea ca Rusia să oprească exporturile de gaze către Europa la iarnă.

Rusia a început deja să micșoreze fluxul de gaze, invocând motive tehnice. Anumiți lideri consideră însă că acestea sunt doar un pretext pe care Moscova îl folosește înainte de o oprire completă.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol