19 martie 2024, 8:14

Încă patru ani de Bundesliga la Digi Sport

Digi Sport va transmite în DIRECT cea mai importantă competiție de fotbal a Germaniei pentru următorii patru ani.

Bundesliga va debuta pe 13 august, cu cel de-al 59-lea sezon, unde vor lua parte 18 echipe. Cele mai importante partide vor putea fi urmărite, în format UltraHD, și pe Digi 4K.

Meciul de deschidere va fi, de la ora 21:30, Borussia Mönchengladbach – Bayern Munchen. Ultima confruntare din această competiție a celor două echipe s-a încheiat cu victoria bavarezilor, 6-0, aceștia fiind, din 2012, de nouă ori consecutiv campioni în Bundesliga.

Robert Lewandowski, André Silva, Erling Braut Håland, Wout Weghorst și Andrej Kramarić au fost în topul golgheterilor celui mai recent sezon al primei ligigermane, iar fanii sportului rege vor avea ocazia de a-i revedea în editia 2021-2022 a Bundesliga.

Cele mai importante competiții sportive

„Continuăm, așa cum ne-am angajat să facem încă de la început, să le oferim telespectatorilor Digi Sport cele mai importante competiții sportive. După ce am anunțat prelungirea drepturilor de difuzare pentru LaLiga, ne bucurăm să confirmăm păstrarea în portofoliul Digi Sport a unei alte competiții de fotbal apreciate din Europa. Timp de patru ani, Bundesliga va putea fi urmărită în continuare pe posturile Digi Sport, alături de celelalte programe și știri de calitate oferite de posturile nostre. Diversitatea transmisiunilor interne și internaționale contribuie la poziționarea Digi Sport, în fiecare an, în topurile celor mai urmărite posturi din România și menținerea sa în poziția de lider pe segmentul de profil”, a declarat George Dobre, Redactor Șef Digi Sport.

Meciurile din Bundesliga vor fi transmise pe canalele Digi Sport și pe site-ul www.digisport.ro  și vor  putea fi vizionate de abonații serviciilor de televiziune prin cablu și satelit sau internet. De asemenea, abonații Digi vor putea viziona meciurile prin intermediul aplicației gratuite Digi Online, pe baza unui contului DIGI.ro.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol