26 aprilie 2024, 17:56

Incendiu violent la centrul comercial Prosper. Poate cel mai mare incendiu din București în ultimii ani  (VIDEO)

Un incendiu violent s-a produs la centrul comercial Prosper din sectorul 5, numeroase efective de pompieri fiind trimise în zonă.

Martorii spun că înainte de izbucnirea flăcărilor s-a auzit un zgomot puternic, similar cu o explozie. 

Sunt degajări mari de fum, iar autoritățile au emis un mesaj Ro-Alert prin care oamenii sunt îndemnați să ocolească zona.

„Incendiul se manifestă pe aproximativ 800 mp, la faţadă. Nu sunt raportate victime”, a mai transmis ISU Bucureşti-Ilfov.

„Sunt degajări mari de fum influențate de vântul puternic, motiv pentru care le solicităm locuitorilor din zonă închiderea ferestrelor”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov, Daniel Vasile.

La fața locului intervin pompieri cu 11 autospeciale de stingere, 4 autoscări și două echipaje SMURD.

UPDATE 1

ncendiul s-a extins rapid, acoperișul clădirii de pe Calea 13 Septembrie s-a prăbușit, iar bucăți din acesta cad pe trotuar și pe bulevard. Pompieri au mutat autospecialele. Un fum negru și dens se răspândește în zonă.

A fost lansat un mesaj RO-ALERT care le recomanda cetățenilor să evite zona. Circulația în zonă a fost închisă iar traficul a fost deviat.

Pompierii au reușit să împiedice răspândirea incendiului. Flăcările de la etajele superioare au fost stinse, însă incendiul nu a fost încă lichidat. În zonă au fost trimise 27 de autospeciale și 8 ambulanțe. Locuitorii de la blocurile din zonă au fost evacuați.

 

 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol