29 martie 2024, 14:59

Ești începător în SF și fantasy? Iată 10 cărți potrivite pentru tine!

Poate că nu ai citit niciodată o carte science fiction sau fantasy. Poate că anul ăsta vrei să citești și un alt gen decât cel cu care ești obișnuit. Atunci îți recomandăm zece cărți din aceste genuri, de la Nemira, una dintre editurile specializate pe ele. Recomandările sunt făcute de Marian Coman, redactor-șef al colecției ARMADA.

Science fiction

1. Seria „Dune” de Frank Herbert

Cartea aceasta a fascinat generații de cititori, de scriitori, de desenatori și de creatori de film. Seria lui Frank Herbert cuprinde șase romane, iar universul său ficțional a continuat să fie exploatat și dezvoltat de fiul său, Brian Herbert și de scriitorul Kevin J. Anderson. Primele șase romane sunt în pregătire la Armada.

Într-un viitor îndepărtat, într-un imperiu interplanetar, condus dupa reguli feudale, casele nobiliare se luptă pentru supremație. Casa Atreides primește controlul asupra planetei Arrakis, singura sursă de mirodenie – cea mai valoroasă și importantă substanță din Univers. Acest lucru adâncește vechea rivalitate dintre Casele Atreides și Harkonnen. Leto Atreides și familia lui se vor confrunta nu doar cu o planetă deșertică, neprietenoasă și necunoscută, ci și cu comploturi politice periculoase.

O poveste clasică, bogată în sensuri religioase, economice, tehnologice și sociale, o complexitate care o plasează definitiv pe lista cărților de citit într-o viață.

2. „2001. Odiseea spațială” de Arthur C. Clarke

Romanul lui Arthur C. Clarke a fost scris în același timp în care celebrul regizor Stanley Kubrik făcea filmul cu același nume. A fost un dialog unic între arte. „2001. Odiseea spațială” este un clasic care tratează teme centrale în literatura SF: inteligența artificială, evoluția umană, zborul în spațiu, extratereștii. Dacă citești romanul și apoi te gândești că a fost scris înainte ca primul om să fi pășit pe Lună, înțelegi și de ce Arthur C. Clarke este considerat unul dintre cei mai importanți scriitori de science-fiction din lume.

Miile de fapte științifice prezentate de Clarke te însoțesc în narațiune ca un calculator personal extraperformant care știe orice-l întrebi, un fel de HAL 9000 la care putem avea acces indiferent de venituri. Întreb dacă autorul este om pentru că este un volum de date incredibil în spatele micuței cărți. Nu există scenă fără crearea unui fundal istoric, nici o afirmație nu rămîne motivată, cifrele sunt corelate, se face apel la cunoștințe din astronautică, fizică, inginerie, matematică, biologie, geologie etc. (Citește recenzia completă aici.)

Dacă veți citi romanul, veți înțelege un pic din aparițiile misterioase ale unor „monoliți” în lume și în România.

3. „Exalare” de Ted Chiang

Este o colecție de povestiri, iar Ted Chiang este un maestru în a exploata idei provocatoare și originale pe spații reduse. Aproape fiecare poveste inclusă în acest volum a fost distinsă cu cel puțin unul dintre cele mai importante premii pentru SF, iar cartea a fost inclusă de fostul președinte american Barack Obama pe lista lui anuală cu recomandări de lectură.

Nouă proze cu totul originale, provocatoare și memorabile. Un portal temporal îl obligă pe un vânzător din vechiul Bagdad să se confrunte cu greșelile din trecut. Un om de știință care studiază extratereștrii face o descoperire șocantă, cu ramificații universale. O privire aruncată într-un univers alternativ pune la îndoială liberul arbitru și alegerile noastre.

Ted Chiang pune întrebările cele mai vechi din lume: Ce este universul? Ce înseamnă umanitatea? În povestirile lui science fiction răzbat la tot pasul frumusețea, înțelesurile adânci și compasiunea.

4. „Anihilare” de Jeff VanderMeer

Este o carte scrisă de un autor care înțelege ca nimeni altul cum să exploateze straniul dintr-o perspectivă SF. Cartea aceasta trebuie citită după un alt roman care tratează existența unui spațiu în care nimic nu se mai supune sferei normalului: „Picnic la marginea drumului” de Arkadi și Boris Strugațki.

Aria X: un misterios teritoriu abandonat, aflat în carantină. Până acum, unsprezece echipe de exploratori au dispărut în misiune. A douăsprezecea este formată din patru femei: un psiholog, un antropolog, un topograf și un biolog – cea prin ochii căreia ni se înfățișează Aria X, cu toate ororile și splendorile ei, sfidând granițele raționalului. După ce și-a lăsat în urmă numele și identitatea, biologul se confruntă cu forme de viață care depășesc orice imaginație, dar și cu povestea paralelă a soțului ei, fost explorator al Ariei X. Secretele pe care fiecare le-a adus cu sine sunt la fel de periculoase ca lumea pe care o explorează.

5. „Calea spre stele” de Mary Robinette Kowall

Este romanul care a luat cele mai importante trei premii pentru SF în anul 2019: Hugo, Nebula și Locus. Este o carte reprezentativă pentru ce se întâmplă acum în literatura science fiction, o rescriere a istoriei spațiale dintr-o perspectivă feministă.

Într-o noapte de primăvară din 1952, un meteorit imens cade pe Pământ și spulberă aproape toată Coasta de Est a Statelor Unite, inclusiv Washingtonul. Cataclismul va face, foarte curând, ca planeta să fie de nelocuit pentru oameni, la fel cum s-a întâmplat cândva cu dinozaurii. Această amenințare accelerează efortul omenirii de a coloniza spațiul.

Elma York e pilot și matematician la Coaliția Aerospațială Internațională și lucrează împreună cu o echipă extinsă ca să ducă primul om pe Lună. Dar nu trece mult și începe să se întrebe de ce nu ar putea să ajungă și dincolo de Lună. Dorința ei de a fi prima femeie astronaut va spulbera convențiile societății.

Fantasy

1. „Urzeala Tronurilor” de George R.R. Martin

Volumele fac parte din seria „Cântec de Gheață și Foc”. Este o carte despre care nu se mai poate spune nimic, pentru că s-a scris deja mult despre ea, sau despre care se pot spune multe, pentru că ea constituie un univers zămislit în detalii microscopice. Este un volum care necesită concentrare, consultarea hărții de la început și a anexelor, poate chiar un carnețel de notițe alături. Este o carte fenomen, care va intra în manualele de literatură din școlile de profil serioase.

Intrigi și comploturi, tragedii și trădări, victorii și teroare, prevestiri sumbre. Soarta personajelor, a aliaților și a dușmanilor se află într-un echilibru precar, căci fiecare vrea să câștige cel mai periculos joc.

Cea mai iubită serie din prezent reprezintă capodopera fantasy a epocii noastre, așa cum „Stăpânul inelelor” a fost capodopera epocii sale.

2. „Corabia magiei” de Robin Hobb

Cartea face parte din trilogia „Corăbiile însuflețite”. Diferența de notorietate dintre romanul lui Robin Hobb și cele ale lui George R.R. Martin se datorează doar lipsei unei ecranizări.

Lemnul-vrăjitor. Un lemn conștient. Cel mai prețios lucru din lume. Ca multe alte bunuri neprețuite din această lume, se găsește numai pe Tărâmul Ploilor Sălbatice. Bingtown este un târg în care se aduc mărfuri exotice, dar și casa unei bresle de negustori faimoși pentru corăbiile lor vii – nave foarte rare, făcute din lemn-vrăjitor, ce se desăvârșesc atunci când se trezesc la viață și devin conștiente. Corăbiile vii sunt atât de scumpe, încât prețul lor poate fi plătit numai pe parcursul mai multor generații.

Pentru Althea Vestrit, corabia Vivacia este moștenirea ei de drept. Pentru nepotul ei mai tânăr, retras de la studiile religioase pentru a lucra pe corabie, Vivacia este o condamnare pe viață. Dar soarta navei și a familiei Vestrit ar putea ajunge în mâinile unui necunoscut: nemilosul căpitan Kennit, care vrea să preia puterea asupra Insulelor Piraților capturând o corabie vie și făcând-o să-l asculte.

Robin Hobb construiește o lume fascinantă dar credibilă, în care există corăbii care au conștiință. Este o poveste despre familie și prietenie, despre legături puternice care traversează timpul, spațiul, speciile.

3. „Argintul preschimbat” de Naomi Novik

Naomi Novik știe să spună povești. Știe și să rescrie povești, metamorfozând mituri și basme popular în bijuterii fantasy. Cu o scriitură caldă ce ți se culcușește pe suflet, Novik ne-a făcut cadou o carte pe care să o citești și să o recitești iarna, când îți dorești să crezi că dincolo de o oglindă sau de un luciu de apă se află o altă lume.

Miryem provine dintr-o familie de cămătari, dar incapacitatea tatălui ei de a recupera datoriile îi aduce familia în pragul sărăciei. Așa că Miryem trebuie să preia inițiativa și devine imună la încercările sătenilor de a o îmbuna. Când bunicul ei îi împrumută o pungă cu bănuți de argint, Miryem se întoarce cu ea plină de aur.

Dar reputația că poate transforma argintul în aur îi aduce mai multe necazuri decât bucurii, mai ales când destinul ei se leagă de cel al creaturilor de gheață care bântuie pădurile și al căror rege vrea s-o exploateze din motive ce-i rămân lui Miryem necunoscute.

4. „Piranesi” de Susanna Clarke

Cu totul și cu totul neobișnuit, romanul Susannei Clarke te transpune într-o lume ciudată și îți pune mintea să rezolve un mister. Ce cauți într-o casă imensă situată în mijlocul oceanului, o casă în care există flux și reflux? Cine a construit casa și monumentalele statui ce te înconjoară? Dar, mai cu seamă, cel mai mare mister: cine ești tu și cine este celălalt.

Casa lui Piranesi nu e deloc una obișnuită: are camere infinite, coridoare nesfârșite, pereții sunt ticsiți de mii și mii de statui, toate diferite. Un labirint interior ascunde un ocean: valurile răsună de sub scări, camerele se inundă în câteva secunde.

Dar Piranesi nu se teme. El înțelege valurile și modelul labirintului. Viața lui înseamnă explorarea casei. Doar că nu e singur în casă. Mai există Un Străin care ascunde un secret întunecat.

5. „Witcher” de Andrzej Sapkowski

„Witcher” este cel mai bine vândut joc video și este un serial de succes. Înainte de asta, „Witcher” a fost această serie de literatură fantasy semnată de scriitorul polonez Andrzej Sapkowski. Un univers consistent, comparabil cu cele ale lui Martin, Tolkien ori Hobb, dar care își are rădăcinile în folclorul din estul Europei.

Primele șapte cărți sunt despre aventurile lui Geralt sunt pline de fantezie, lupte, magie, comploturi politice, iubiri posibile și imposibile: „Domnița Lacului”, „Turnul rândunicii”, „Botezul focului”, „Vremea disprețului”, „Sângele elfilor”, „Sabia destinului”, „Ultima dorință”.

Foto: Rod Long (Unsplash)


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol