23 octombrie 2021, 0:38

Începe Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu

10 zile cu peste 2.000 de artiști din 38 de țări, 600 de evenimente și 100 de spectacole online, premiere mondiale, teatru, dans, circ, operă, muzică, expoziții, lansări de carte, acrobații și parade. Aplicația de mobil FITS este disponibilă.

Cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) începe vineri și, de-a lungul a 10 zile, transformă Sibiul în capitala internațională a teatrului, a dansului, a muzicii, a circului și a acrobațiilor, printr-un program divers, care reunește nume mari ale artelor spectacolului și reprezentații în premieră mondială.

FITS se va desfășura între 20 și 29 august 2021, iar tema de anul acesta, „Construim speranța împreună”, este transpusă în realitate printr-o ediție care reunește peste 2.000 de artiști din 38 de țări, peste 600 de evenimente și 100 de spectacole transmise online.

Manifestări artistice din întreaga lume

Festivalul este o celebrare a artelor spectacolului, care prezintă manifestări artistice din întreaga lume, create de nume precum: Charlotte Rampling, Israel Galvan, Denis O’Hare, Helmut Sturmer, Yoshi Oida.

În prima zi a Festivalului, publicul este invitat în Piața Mare, la ora 21.00, la Concertul Simfonic al Romanian Chamber Orchestra, sub bagheta dirijorului Cristian Măcelaru, programul zilei fiind completat de spectacole de teatru, expoziții, acrobații și se va încheia cu tradiționalul spectacol de artificii, programat la ora 23:15, în Parcarea Teatrului.

Programul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu include o serie de spectacole outdoor ale unor companii de renume mondial, care întregesc oferta ediției din acest an a FITS și la care accesul publicului este gratuit.

Începând din prima zi a evenimentului și până la finalul său, FITS 2021 transformă Sibiul, așa cum a făcut-o și la edițiile fizice desfășurate în anii anteriori, într-o scenă amplă, în care teatrul, dansul, circul, muzica sau acrobațiile sunt oferite cu generozitate publicului.

Biletele pot fi achiziționate de la Agenția Teatrală din Sibiu, strada Nicolae Bălcescu, nr. 17, și online, pe www.sibfest.ro

Aplicație pentru mobil

Noua aplicație de mobil FITS poate fi acum descărcată gratuit din APP Store și Google Play. Aplicația FITS este încă un pas către digitalizarea și extinderea ofertei festivalului către cât mai mulți iubitori de artele spectacolului, având în același timp rolul de a înlesni utilizatorilor o experiență multidisciplinară. Aceasta cuprinde programul, locațiile de desfășurare, oferă opțiunea de personalizare a agendei zilnice, include informațiile cele mai relevante despre acces, posibilitatea de a achiziționa bilete la reprezentațiile fizice și abonament online, precum și răspunsurile la întrebările frecvente, alături de multe alte surprize.

Condiții speciale de acces

Verificarea accesului la Festival pentru persoanele care dețin Certificatul Digital European COVID-19 este asigurată de partenerul vaccin.live prin aplicația de scanare instalată pe echipamente profesionale de scanare oferite de smartscan.ro.

Aplicația scanează codul QR al Certificatului Digital verifică integritatea semnăturii digitale (care protejează certificatul împotriva falsificării) și afișează informațiile pe ecranul echipamentului de scanare. Persoana care prezintă codul QR în vederea scanării este de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal conținute în acest cod. Datele nu sunt salvate pe dispozitivul de scanare. Aplicația vaccin.live poate verifica Certificate Digitale Europene COVID-19 emise de către toate statele membre UE + Elveția, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, San Marino și Vatican.

Participanții sunt rugați să aibă pregătit Certificatul Digital European COVID-19 (care se poate descărca accesând portalul certificat-covid.gov.ro) în format electronic sau tipărit pe hârtie pentru a putea fi scanat la punctele de acces, împreună cu un act de identitate care să conțină cel puțin nume, prenume și data nașterii, pentru verificare.

Validitate

Certificatul este validat numai în condițiile legale pentru:

–              persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,

–              persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore,

–              persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Pentru accesul în săli, organizatorii vor pune la dispoziția spectatorilor brățări care să faciliteze triajul epidemiologic rapid. Acestea se vor putea ridica din următoarele puncte: Parcarea Pieței Teatrului, Parcul Astra, Fabrica de Cultură IACM Construcții SA – UniCredit.

Purtarea măștii de protecție în săli este obligatorie, iar accesul se face cu respectarea unei distanțe de minimum 1,5 metri și cu dezinfectarea mâinilor în punctele special amenajate.

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu se va desfășura în perioada 20-29 august 2021, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, principalul finanțator fiind Primăria Sibiu și Consiliul Local Sibiu.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.