25 aprilie 2024, 9:29

Începe „Săptămâna Patrimoniului Privat”. Când vor fi deschise porțile celor 6 castele din România

Cu prilejul „Săptămânii Patrimoniului Privat”, sub genericul „PIKNIK-Săptămâna Castelelor Deschise”, „Coaliția Castel în Transilvania” organizează un eveniment care se va desfășura în perioada 24-27 mai, ce va pune vizitatorilor la dispoziție șase castele cu diferite locații.

„Vă aşteptăm cu activităţi pentru copii (colţul de poveşti, carte de colorat uriaşă, vânătoare de comori etc.), activităţi şi târguri artizanale, concerte, spectacole de dans, expoziţii şi multe alte programe la cele şase locaţii. Va fi şi un program comun la toate locaţiile: un picnic de familie – în parcul castelelor vor fi amplasate mese uriaşe, unde vom servi împreună din bunătăţurile aduse de acasă în aceste locaţii feerice”, precizează organizatorii într-un comunicat de presă trimis luni pentru agerpres.ro.

Castelul Kornis (Mănăstirea, jud. Cluj), va găzdui primul eveniment pe data de 24 mai, la ora 13:00, care va consta într-o slujbă ecumenică. De asemenea, pe toată durata zilei vor avea loc tot felul de activități, cum ar fi tururi ghidate ale castelului, concursuri de gătit, meci de fotbal, picnic și multe altele.

Sursa: pluscooltour.ro

Pe data de 26 mai Castelul Mikes (Zăbala, jud. Covasna) își va deschide porțile începând cu orele 10:00 și va oferi vizitatorilor activități în care aceștia își vor putea exploata îndemânarea la diverse activități precum vânătoarea de comori, workshop de dansuri etc.

Tot pe 26 mai, la aceeași oră, va deschide evenimentul și Castelul Rákóczy-Bánffy (Gilău, jud. Cluj). Aici, oaspeții vor lua parte la jocuri interactive mamă-bebeluș, jocuri cu marionete, tur ghidat etc.

Sursa: tiff.ro

În altă ordine de idei, Castelul Kálnoky, își așteaptă vizitatorii pe perioada celor două zile de 26 și 27 mai, începând cu ora 10:00. Timpul petrecut la castel, se va axa pe plimbări cu trăsura și ponei, cursuri de dans popular, picnic și multe altele.

Castelul Urmánczy (Toplița, jud. Harghita), va deschide porțile pe data de 27 mai, ora 10:00 și va fi gazda unui spectacol de pantomimă și teatru de păpuși, pe lângă tururi ghidate, ateliere creative de pictură pe piatră, quiling etc.

„Scopul acestei iniţiative este de promova clădirile monumente (castele, conace etc.) private din toată Europa prin a le deschide publicului larg în perioada 24-27 mai”, se mai arată în comunicatul de presă.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol