Administrația Națională de Meteorologie emite noi alerte de Cod galben de caniculă pentru următoarele două zile.
Prima avertizare începe de joi, între orele 12 – 21, în Maramureș, Crișana, Banat, în cea mai mare parte a Munteniei și a Transilvaniei, în jumătatea nordică a Moldovei, în sudul și vestul Olteniei, precum și în sud-vestul Dobrogei. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe alocuri pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 și 34 de grade.
A doua atenționare a fost emisă pentru ziua de vineri, între orele 12 – 21 și anunță val de căldură, temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic în Banat și Crișana, în Maramureș, în cea mai mare parte a Transilvaniei și în nord-vestul Moldovei. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe alocuri pragul critic de 80 de unități și va fi disconfort termic. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 și 36 de grade.
Valul de căldură se va menține și în zilele următoare, cu precădere în sudul și vestul țării.


Comentariile sunt oprite pentru acest articol