CITIRE

Incidentul nuclear din poligonul Nionoksa nu a avu...

Incidentul nuclear din poligonul Nionoksa nu a avut niciun impact asupra României. Declarațiile specialiștilor

Oficialii din țara noastră au declarat în urma incidentului nuclear din poligonul Nionoksa că acesta nu a avut impact asupra României. 

Cei de la Agenția Internațională pentru Energie Atomică din Viena nu au publicat până în acest moment depășiri ale nivelului de radioactivitate pentru nicio stație din lume, conform președintelui de la Comisia Națională pentru Controlul Activităților nucleare cunoscută și drept CNCAN.

Acesta a declarat că încă de joia trecută sunt efectuate măsurători ce privesc nivelul radioactivității din țara noastră, însă până în ziua de astăzi nu au fost semnalate depășiri ale nivelului de cinci bq/mc.

Aflând că a existat un incident cu posibile influenţe radiologice, conform procedurilor interne, ofiţerul de serviciu al CNCAN joi a luat legătura cu ofiţerul de serviciu de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă pentru a verifica informaţia din mai multe surse. Am fost informat în paralel de către ofiţerul de serviciu şi am dat dispoziţie şi am început să analizăm situaţia măsurătorilor care se fac pe tot teritoriul României de către cele 17 laboratoare care măsoară radioactivitatea mediului atât în aer cât şi în apă, aerosoli cât şi radiaţiile gamma, al căror raport îl primim prin laboratorul de referinţă în domeniul monitorizării radioactivităţii mediului. Pot să vă confirm că în toată această perioadă cât am făcut această monitorizare pe tot teritoriul României radioactivitatea probelor de aerosoli, la o limită de avertizare de 50 Bq/mc şi de alarmare de 200 Bq (Becquerel)/mc, nu au depăşit 5 bq/pe mc, la Constanţa având 2 bq/mc, iar în Bucureşti 4,5 bq/mc. Cele mai mici valori erau la Arad, Baia, Mare, Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Piatra Neamţ şi Babele”, a declarat Traicu pentru Digi24, conform dcbusiness.ro.

Acesta a mai precizat că debitul de doză gamma întâlnit în România, care are o limită de avertizare de un microSv/h sau de alarmare de zece microSv/h, a fost înregistrat în București de 0,08, adică de 12 ori mai mic. Aceeași situația a fost existentă și la Craiova, Ploiești, Miercurea Ciuc, valori ceva mai mari de 0,11 fiind măsurate la Tulcea, Sibiu, Galați, Iași și Sfântul Gheorghe.

Sursă foto cover: maritime-executive.com


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.