28 aprilie 2024, 16:27

ÎNGRIJORĂTOR. Mai mult de jumătate dintre medicii sub 35 ani vor să plece la muncă în străinătate

Numărul medicilor care au solicitat certificate profesionale curente la Colegiul Medicilor România (CMR) pentru a profesa în străinătate a început să crească, după ce în ultimii ani scăzuse. În plus, primul studiu național care evaluează riscul de burnout în rândul medicilor din România,realizat de Colegiul Medicilor din România (CMR) a efectuat o analiză a intenției de migrație externă a medicilor și a constatat că 23,1% dintre medicii de sex masculin, respectiv 20,7% dintre medicii de sex feminin și-au exprimat intenția de-a merge să lucreze în străinătate.

În 2016 au fost solicitate 1462 de cereri privind certificatele profesionale curente la CMR, în  2017- 1374, în 2018- 2021, în 2019-1999. În perioada pandemiei de COVID-19 a scăzut mult numărul acestor cereri astfel în 2020 au fost solicitate 858 de cereri, în 2021 -776. Însă în anul 2022 numărul medicilor care au solicitat certificate profesionale curente a crescut la 1049, iar în cursul acestui an au fost solicitate 306 certificate.

,,Vom urmări să vedem dacă vom avea o creștere și în acest an. De obicei, numărul solicitărilor crește în partea a doua a anului”, a explicat dr. Gindrovel Dumitra, Secretar General al CMR,  Coordonator al Departamentului de Avizări, care a prezentat situația de la CMR.

Din noul studiu a reieșit însă că 6 din 10 medici cu vârste mai mici de 35 de ani au afirmat pozitiv o intenție probabilă (40,3%) sau una sigură (17,2%) de a migra. În total 57,5% dintre medicii tineri au afirmat pozitiv o intenție probabilă sau sigură de-a migra.

Interesant este că tot medicii tineri sunt și cei mai afectați de burnout, potrivit rezultatelor primului studiu din România efectuat la peste 8000 de medici.

 ,,În România 27% din medici sunt cu vârste între 28-40 de ani. Este o populație vulnerabilă. Acești medici tineri reprezintă viitorul”, a precizat prof. univ. dr. Daniel Coriu, președintele CMR care a mărturisit că este direct interesat de această categorie profesională.

Cei mai doritori medici de-a pleca la muncă în străinătate sunt doctorii din Regiunea Bucureşti-Ilfov (30,4%) şi Regiunea Sud-Est (29,6%), apoi din Regiunea Nord-Vest (28,1%) şi Regiunea Nord-Est (28,2%).

Corpul profesional medical care a înregistrat o valoare minimă a indicatorului se află ȋn Regiunea Vest, mai exact, 22,2%.

Cele mai vulnerabile specialități sunt din grupele ATI și Medicină de Urgență (39,2%), Oncologice (39%) şi Chirurgie generală (35,2%), în timp ce procentele cele mai mici s-au ȋnregistrat ȋn cazul grupelor Medicină de Familie (16,4%) şi Sănătate publică (17,8%).

„Cred că pentru România este o pierdere pe termen lung și trebuie să ne gândim la niște politici de reținere a resursei umane în general, nu doar a medicilor. În toate domeniile există acest fenomen; și asistenții sociali migrează, și inginerii migrează, și așa mai departe. Când suntem tineri, avem nevoi și aspirații mult mai mari. De cele mai multe ori, aceste nevoi nu sunt satisfăcute pentru că nu avem veniturile necesare. În general, veniturile cresc odată cu înaintarea în profesie, pe măsură ce înaintăm în vârstă, ceea ce ne permite o satisfacere a nevoilor. În acest context, este explicabil de ce la vârste tinere tendința de migrație este mult mai mare”, consideră conf. univ. dr. Nicolae Adrian Dan, membru în echipa de cercetare.

Motivele de migrație externă diferă în funcție de categoriile de vârstă din care fac parte medicii respondenți. Pentru cei sub 35 de ani, condițiile directe de practică – infrastructura sistemului sanitar românesc (24%) și oportunitățile de formare profesională sau cercetare – infrastructură, facilități, tehnologie, fonduri disponibile ȋn străinătate (23%) sunt cele mai importante. Între 36 și 49 de ani, acestea se mențin, însă cu un scor mai scăzut, 18%, respectiv 15%, acest procent înregistrându-se și pentru aspecte care țin de condiții de viață, familie, locuire şi oportunități educaționale pentru copii (15%). Medicii peste 50 de ani se gândesc să plece din țară din cauza condițiilor directe de practică (18%), argument urmat de recunoaşterea socială şi respectul resimțit față de profesia medicală (17%). Acest din urmă aspect devine cel mai important (18%), alături de condițiile salariale şi venituri (18%), pentru medicii din categoria de vârstă peste 65 de ani.

În prezent, de pe băncile celor 6 Universități de Medicină și a celor 3 facultăți de Medicină din România ies în fiecare an 3800 de absolvenți. Problema este retenția acestora în țară, dar și distribuția unitară a medicilor în România.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol