De obicei, în fiecare an, în perioada reducerilor de Black Friday și a sărbătorilor de iarnă, atacatorii își intensifică tentativele de fraudare a utilizatorilor, profitând de viteza cu care facem acțiuni în mediul online, anunță Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC).
Metodele prin care atacatorii încearcă să extragă de la potențialele victime date personale, financiare sau de autentificare implică de obicei tactici de inginerie socială, folosite în contextul unor mesaje promoționale false, create special de atacatori. Acestea arată similar cu cele legitime și sunt de regulă găzduite pe site-uri compromise sau unele nou create.
DNSC a prezentat un caz în care atacatorii copiază identitatea de brand Dedeman pentru a convinge potențialele victime că este vorba despre o inițiativă legitimă. Dacă suntem atenți la adresa de pe care sosește acel e-mail, putem observa cu ușurință că este una neoficială și fără nicio legătură cu compania, de pe un domeniu .surf.
În plus, textul este prost scris în limba română, cu greșeli gramaticale evidente, semn că a fost tradus din altă limbă cu un instrument automat de traducere.
Înainte de a face click, analizați cu atenție link-urile provenite din surse necunoscute sau cele din mesaje suspecte venite de la contactele dvs., în care vi se cere să faceți o acțiune fără prea multe explicații suplimentare. Verificați cu expeditorul trimiterea mesajului respectiv, atunci când nu sunteți siguri!
Testați-vă priceperea în a identifica atacurile de tip scam aici pe site-ul Siguranța Online.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol