19 martie 2024, 10:57

Institutul Cantacuzino, o poveste românească despre succes, declin și speranță

“Mândria cercetării românești” – Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Microbiologie și Imunologie „Cantacuzino” a parcurs o istorie plină de realizări în domeniul microbiologiei şi imunologiei, dar şi o perioadă, în care activitatea sa s-a prăbuşit aproape complet.

O istorie de aproape un secol de inovație medicală

Medicul Ion Cantacuzino este fondatorul al școlii românești de imunologie și patologie, cu studii la Sorbona. În 1901 s-a creat special pentru el o catedră în cadrul Facultaţii de Medicină din Bucureşti – „Laboratorul de Medicină Experimentală”. Aici, până în 1921, data înfiinţării Institutului, prepară vaccinuri contra febrei tifoide, holerei sau difteriei. Serului antistreptococic şi apoi a serulul antidizenteric devin primele două dintr-o lungă serie de produse biologice pe care la va produce Institutul Cantacuzino.

Lui Ion Cantacuzino i se datorează descoperiri importante privind vibrionul holeric și vaccinarea antiholerică, imunizarea activă împotriva dizenteriei și febrei tifoide, etiologia și patologia scarlatinei. Dealtfel, pornind de la cercetările sale a creat o metodă de vaccinare antiholerică, numită „Metoda Cantacuzino”, folosită și astăzi în țările în care se mai semnalează cazuri de holeră.

Între anii 1910-1913, au fost produse primele două vaccinuri, tifoidic şi holeric, în cursul Războaielor Balcanice, echipa prof. Cantacuzino furnizând vaccinul holeric necesar prevenirii bolii în rândul armatei şi opririi extinderii epidemiei la nord de Dunăre. Aceasta a fost şi prima vaccinare în plin focar epidemic recunoscută internaţional sub titulatura de „marea experienţă românească”.

În 1926, România devenea a doua ţară din lume, după Franța, care producea vaccinul BCG împotriva tuberculozei, datorită eforturilor medicului.

Printre cele mai reprezentative cercetări  sunt cele privitoare la scarlatină şi holeră (I. Cantacuzino), tuberculoză (I. Cantacuzino, Al. Slătineanu, M. Nasta), vaccinuri contra infecţiilor intestinale (Gh. şi Alice Magheru, I. Bălteanu), poliomielită (C. Ionescu–Mihăieşti), difterie şi tetanos (P. Condrea), zoonoze şi tifos exantematic (D. Combiescu), fenomenul bacteriofagiei (Mihai Ciucă), paludism şi parazitoze (Gh. Zotta, M. Ciucă). Unele dintre cercetări constituie premiere extrem de valoroase, exemple fiind transformarea bacteriilor, studiul virusului poliomielitic şi limfogranulomatoza benignă, patogenia tuberculozei.

În perioada 1924-1928, Institutul a asimilat şi a produs un număr de 8 vaccinuri şi 3 seruri terapeutice, iar în anul 1928, sub direcţia prof. Cantacuzino a apărut revista ştiinţifica Archives de Pathologie Experimentale et de Microbiologie, prin care rezultatele cercetării ştiinţifice româneşti puteau fi difuzate în ţară şi în străinătate.â

În anii ce au urmat, Institutul își deschide o filială la Iași unde după 5 ani de cercetare se realizează Polidinul, un produs de excepție fără efecte adverse, primele fiole fiind fabricate în 1960, ajung în anul 2000 să se fabrice peste 15 milioane de fiole de Polidin.

În 1962, institutul prepara 174 de produse de diagnostic, iar producţia de vaccinuri şi anatoxine a început sa crească şi să se diversifice. A început realizarea de seruri de diagnostic anti-Salmonella, anti-Shigella, anti-E. coli, noi antigene de diagnostic, anatoxine purificate şi adsorbite, vaccin şi ser antirabic, antitularemic şi antibrucelos. În 1964 a început producţia de vaccin polio şi a unor vaccinuri purificate şi adsorbite, precum şi a vaccinului tifoidic enteral.

În anul 1991, institutul a deschis „Laboratorul de analize medicale”, iar în 2009, Institutul a lansat un vaccin nou, Cantgrip, împotriva gripei porcine, pandemia care tocmai lovise România.

Răspândirea gripei porcine oprită de Institutul Cantacuzino

Vaccinarea a fost singura măsură de a ţine sub control răspândirea gripei pandemice, care afecta din ce în ce mai mult populația.

Doctorul Alexandru Rafila afirma: „A fost o foarte mare presiune în momentul respectiv, pentru că existau doar câţiva producători la nivel global. Preţurile variau undeva între 5 şi 9 euro pentru o doză de vaccin pandemic, iar Institutul Cantacuzino l-a făcut cu un preţ undeva în jur de 1-1,5 euro, (…) deci un preţ bun. Nu eram dependenţi de vaccinul de import. Institutul a reuşit într-un timp suficient de scurt încât să poată să furnizeze începând cu luna decembrie a anului 2009 vaccinul pandemic.”

La acel moment, s-au comandat 5 milioane de doze de vaccin – 4,5 milioane pentru România, restul pentru Moldova, România făcând o economie de aprox 16 milioane de euro. Virusul A/H1N1 nu a fost eradicat nici până în ziua de azi, dar Institul Cantacuzino nu le mai face concurenţă marilor producători farmaceutici. După momentul 2009, Institutul nu a mai fost de interes. Înainte, se asigura necesarul pentru toată ţara de seruri şi vaccinuri şi de produse de diagnostic pentru laboratorele din spitale care făceau analize, dar la momentul de. fața, Institutul nu mai produce nimic

Paradoxal este că deși Institutul Cantacuzino a înregistrat un succes răsunător în 2009, și la fel și România care putea să se protejeze de epidemia devastatoare, Institutul a simțit atunci declinul cel mai puternic, în câțiva ani adunând datorii de milioane.

Declinul

Declinul Institutului Cantacuzino a început din anii ’90. Institutul a renunţat rând pe rând la producerea unor vaccinuri tradiţionale, care au fost înlocuite de produse străine. Au fost perioade în care nu a mai produs vaccinuri, iar până acum nu s-a găsit o soluţie pentru revitalizarea Institutului, vechi de aproape 100 de ani.

În ultimii ani, funcţionarea Institutului Cantacuzino a fost afectată de management defectuos, interese imobiliare sau presiuni din partea pieţei extrem de dure, ajungând la un pas de a fi închis. Institutul a supravieţuit cu greu din efectuarea unor analize prin policlinică sau prin cercetarea din cele zece centre de referinţă. Dar activitatea de bază, producerea de vaccinuri, a încetat. În 2007, odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, Ministerul Sănătăţii a împrumutat 11 milioane de euro de la Banca Mondială pentru cumpărarea de aparatură modernă, fără de care Institutul nu mai primea aprobarea să producă vaccinuri şi seruri. Laboratorul nou nu funcţionează, însă, nici astăzi, pentru că are nevoie de construcţia unei anticamere de decontaminare, care nu a fost prevăzută în proiectul iniţial.

Printr-o ordonanţă a Guvernului, Institutului Naţional de Cercetare „Cantacuzino” a trecut din subordinea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare în subordinea Ministerului Sănătăţii, cu patrimoniul şi personalul aferente. În aprilie 2017, ministrul Sănătății, Florian Bodog a anunţat că urmează o colaborare între reprezentanţii Institutului Pasteur şi cei de la Cantacuzino, pentru o relansare a institutului de la noi din ţară. În luna mai a aceluiași an, Bodog spunea că şi-ar dori la conducerea Institutului un manager adus de la Agenţia Naţională a Medicamentului. Ciprian Tănăsescu (europarlamentar PSD) a chemat în ajutor UE pentru a salva Institutul Cantacuzino. Le-a cerut colegilor săi europeni să îl susțină într-un proiect legislativ european, prin care finanțarea dotărilor și funcționării Institutul de seruri şi vaccinuri „Ioan Cantacuzino”, precum și a instituțiilor similare din statele membre ale Uniunii Europene să făcută direct de la bugetul european

În iulie 2017, pentru ca Institutul Cantacuzino să funcționeze ar fi avut nevoie de vreo 50 de milioane de euro. „Nu e un capăt de țară, dimpotrivă. Problema este că nu putem să cumpărăm peste noapte cu banii aceștia, că dacă ar fi un magazin unde să cumpărăm mâine un institut, o fabrică de vaccinuri, am face-o. Trebuie să parcurgem niște etape”, a declarat Mihai Tudose. „Prima etapă — numirea unui nou manager, fiindcă înțeleg că echipa de acum este cumva autoarea, cu ghilimele sau fără, a situației în care ne aflăm sau coautoare, fiindcă eu mă așteptam ca, știu eu, chiar din prima zi să vină, să mă trezesc cu ei la Guvern, spunând că n-au găsit înțelegere până acum și uite ceea ce doresc ei să facă și uite de ce au nevoie. Nu i-am găsit, ba dimpotrivă, (…) nu prea am găsit pe nimeni țipând pe această temă”– a afirmat Mihai Tudose.

Situația în care a ajuns Institutului se datorează și faptului că angajările au fost blocate iar salariile mici din cercetare au determinat exodul specialiștilor.

Institutul sub administrația Ministerului Apărării Naționale

Premierul Mihai Tudose le-a cerut în luna august 2017, miniștrilor Sănătății și Apărării Naționale ca în maxim o lună institutul să treacă la MApN

“Institutul Cantacuzino să devină parte componentă a Ministerului Apărării, fiindcă cu demersurile specialiştilor de acolo ne-am lămurit. Poate o mână mai de fier, mai militarizat un pic poate să aibă în sfârşit rezultate” –  a declarat Mihai Tudose

Trecerea Institutului la MApN ar putea însemna identificare unor noi surse financiare și e posibil ca, așa cum Institutul a furnizat vaccinuri și seruri armatei, în cele două Războaie Mondiale și în Războaiele Balcanice, așa ar putea deveni un furnizor pentru zona NATO.

Institutul Cantacuzino reprezintă un punct important pentru starea de sănătate a populației, și implicit pentru siguranța națională, care necesită susținere și investiții.

 


Comentariile sunt oprite pentru acest articol