24 aprilie 2024, 2:50

Inteligența artificială folosită pentru un furt masiv. Pentru cine este cea mai mare amenințare

Sute de mii de dolari au fost furați cu ajutorul inteligenţei artificiale, printr-un program de imitare a vocii.

Directorul unei companii energetice din Marea Britanie, care a crezut că vorbeşte la telefon cu şeful lui, a trimis peste 240.000 de dolari într-un cont secret din Ungaria, potrivit unei firmei de asigurări franceze.

Vocea reprodusă a fost atât de autentică încât directorul companiei nu a avut altă opțiune decât să dea curs cerinţei.

Firma de asigurări nu a făcut public numele companiei energetice.

Programele de sintetizare a vocii pot copia ritmul şi intonaţia din vocea unei persoane şi pot fi utilizate pentru a crea discursuri foarte convingătoare. Un exemplu pozitiv la această tehnologie ar fi să contribuie la „umanizarea” sistemelor de telefonie automate şi să ajute oamenii cu deficienţe de vorbire să se exprime. Însă ele reprezintă o ameninţare din ce în ce mai mare pentru orice este bazat pe comunicarea tradiţională, de la tranzacţii la discuţii între iniţiatori de legi, arată mediafax.ro.

sursa foto: soz.livejournal.com


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol