24 aprilie 2024, 11:55

Internet Campus – Instituțiile gimnaziale din România mai aproape de mediul online

„Înainte de sfârşitul anului viitor, toate şcolile din România, din mediul gimnazial, vor avea Internet, prin intermediul programului Internet Campus, derulat de Ministerul Învăţământului în parteneriat cu Ministerul Comunicaţiilor”, a declarat luni Lucian Şova, ministrul Comunicaţiilor, conform Mediafax.ro

În cadrul evenimentului de lansare a raportului UNICEF despre starea copiilor în lumea digitală, Lucian Șova a explicat că în ultimile șase luni a reușit să comunice cu Ministerul Învățământului despre lansarea programului Intrenet Campus.

A menționat că se lucrează în continuare la inventarierea școlilor în care există deja internet pentru a nu se expune riscului de dublă finanțare. De asemenea, a vizat promptitudinea demersurilor  „pot să vă promit că înainte de sfârşitul anului viitor toate şcolile din România, din mediul gimnazial, vor avea Internet Campus, prin intermediul programului derulat de Ministerul Învăţământului, în care Ministerul Comunicaţiilor este partener, iar organismul intermediar este finanţatorul acestui proiect”

Recomandările din cadrul raportului se rezumă la: garantarea accesului gratuit al tuturor copiilor la resurse online calitative, dezvoltarea competențelor digitale, protejarea copiilor împotriva abuzurilor din mediul online, asigurarea protecției intimității și identității tinerilor în mediul online și plasarea copiilor în centrul politicii digitale.

Oamenii de știință au demonstrat că deși utilizarea exagerată a tehnologiei digitale poate duce la anxietate și depresie în rândul copiilor, există numeroase beneficii pe care mediul online le poate oferi tinerilor . De exemplu, copiii care sunt defavorizați în mediul offline au posibilitatea de a-și prieteni și de a primi susținere socială online care să le crească încrederea de sine.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol