20 aprilie 2024, 13:52

Între iubire și clișee. Ce așteptări au îndrăgostiții de Valentine’s Day

Ziua Îndrăgostiților este o sărbătoare dedicată cuplurilor în ziua de 14 februarie, cu ocazia căreia persoanele îndrăgostite au prilejul să-și mărturisească și să își arate dragostea, prin cadouri, excursii sau flori.

Cum a apărut această sărbătoare dedicată îndrăgostiților

Dar cum a luat naștere această sărbătoare populară în fiecare colț al lumii? La baza acesteia se află o legenda conform căreia în Roma Antică ar fi existat un preot numit Valentin care oficia căsătoriile dintre îndrăgostiți, însă împăratul Claudiu al II-lea nu ar fi fost de acord întrucât îi considera pe bărbații căsătoriți ,,soldați slabi”. Cu toate acestea, preotul încă oficia căsătoriile, iar din această cauză a fost închis și condamnat la moarte, legenda menționând că s-a îndrăgostit de fata temnicerului și, înainte să moară, i-a trimis o scrisoare semnată ,,de la Valentinul tău”, relatează digi24.ro.

Această zi este asociată cu zeul dragostei din mitologia romană, Cupidon, fiul lui Venus, care a fost nedorit de tată și ascuns în pădure de către mama sa, acolo acesta a învățat să vâneze folosind arcul și săgeata.

Sursă foto: mythologica.fr

Valentine’s Day în România

Cu toate că majoritatea românilor sărbătoresc Ziua Îndrăgostiților pe 14 februarie, există și persoane care celebrează Dragobetele, la zece zile distanță. Sărbătoarea de Dragobete a apărut în România înainte de Valentine’s Day, iar Dragobete, la fel precum Cupidon, a fost un zeu, fiul Dochiei și era considerat drept deschizătorul primăverii.

Sursă foto: revistaceriere.ro

Mitul lui a fost preluat de daci și a devenit protectorul iubirii, se spune că persoanele care se întâlnesc în această zi vor avea parte de o iubire protejată pe tot parcursul anului. Cu ocazia acestei zile, fetele strâng zăpada, denumită și ,,zăpada zânelor”, o lasă să se topească și se spală cu ea pe cap, întrucât se spune că le-ar păstra frumusețea vreme de un an întreg. O altă superstiție legată de această sărbătoare este cea conform căreia dacă fetele nu se vor întâlni cu niciun bărbat în această zi, nu vor avea parte de iubire tot anul. În plus, bărbaților le este interzis să se certe sau să supere femeile, iar în caz contrar vor avea parte de o primăvară plină de ghinion, dar și de un an greu, potrivit calendarulortodox.ro.

Încercând să aflăm ce părere au specialiștii referitor la Ziua Îndrăgostiților, am vorbit cu lectorul Facultății de Sociologie și Asistență Socială, Cosmin Toth, oferindu-ne răspunsuri cruciale referitor la comportamentul oamenilor din această zi și ce efect are asupra cuplurilor de pretutindeni.

Cum a ajuns Ziua Îndrăgostiților populară în România

Cu toții probabil că ne-am întrebat cum a ajuns în România această sărbătoare și care este motivul pentru care popularitatea sa a crescut semnificativ de-a lungul anilor, domnul profesor Toth crede că  explicația este următoarea:

„Spațiul occidental, a creat un sistem de simboluri și manifestări ale iubirii romantice, ale cărui caracteristici sunt romantismul și iubirea pasională. Acest tip de reprezentare a iubirii romantice, cu simbolurile specifice asociate (inima săgetată, culoarea roșie, gesturile romantice de afecțiune) au fost pe larg promovate, cu mijloace financiare importante, prin mijloacele mediatice de divertisment (filme, muzică, produse de marketing) ducând astfel la difuziunea lor treptat și în alte spații culturale. În acest fel, pliată și pe setea și admirația față de stilul de viață occidental (inclusiv divertismentul) a ajuns și în România, unde în spațiul urban, în perioada imediat postcomunistă, a penetrat prin forța lor imagistică și comercială.”

 

Sursă foto: essence.com

Așteptările cuplurilor de Valentine’s Day

Fiind o sărbătoare romantică dedicată în totalitate cuplurilor, așteptările femeilor, dar și ale bărbaților cresc semnificativ, iar Toth ne spune că sunt așteptate gesturi din partea partenerului care să confirme iubirea. Lectorul universitar menționează că aceste gesturi care afirmă dragostea dintre doi oameni „variază în funcție de o serie de factori socio-demografici, categoria de vârstă, spațiul rural sau urban, precum și a categoriei sociale.” 

Sursă foto: Pinterest.com

Este această zi motivul pentru care relațiile sunt mai puternice?

Cu toate acestea, pornind de la premisa anterioară ne putem întreba: ajută sărbătorirea Zilei Îndrăgostiților la întărirea relațiilor sau apropierea mai rapidă între două persoane? Există, desigur, păreri împărțite, însă, Cosmin Toth este de părere că aceast clișeu adâncește stările sufletești negative ale oamenilor.

„Din contră, aș aprecia că stabilirea unor standarde comerciale de fericire (este și cazul imaginilor de sărbători promovate, spre exemplu, de producții precum Disney sau reclamele Coca-Cola de Crăciun), pot induce prin procesul comparației și auto-evaluării sociale, sentimente mai degrabă negative de nemulțumire, frustrare, însingurare și chiar depresii.”

Sursă foto: BBC.com

Cele mai cunoscute clișee

Existența clișeelor clasice care există pretutindeni în ziua de 14 februarie precum flori, ciocolată sau alte cadouri, este datorată, în principiu, din cauza mediei și a campaniilor publicitare, susține lectorul universitar, Cosmin Toth.

„Clișeele populare de Valentine’s Day sunt cele care sunt susținute și promovate de campaniile publicitare și producțiile mediatice și de care până la urmă suntem destul de conștienți prin expunerea repetată: reprezentări sub diverse forme ale inimii, ciocolata ca simbol al iubirii și pasiunii, culoarea roșie, floarea de trandafir, sticla de vin, șampanie (simbol al întâlnirii romantice), cadoul cu fundă roșie, bijuterii, amprenta buzelor de femeie.” 

 

Sursă foto: amazon.com

 

Sursă foto cover: delorcakery. com, bzi.ro, gorj-domino.ro, jackson&perkins.com


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol