“Caut o clasă pentru copilul meu! Vreau să îi ofer ce e mai bun! Plătesc oricât, numai să fie la școala cea mai bună!”– acestea par a fi manifestarile vecine cu isteria la părinții, din ce în ce mai porniți să facă totul pentru copii lor. Mai exact să le ofere tot ce nu au avut ei.

E bine însă ce își doresc acești părinți?

Domnul profesor universitar dr.Constantin Șerban Iosifescu, președintele Asociației Române de Asigurare a Calității în Învătământul Preuniversitar, indiscutabil un specialist, este de părere că ”nimeni n-a reușit să elimine stratificarea socială. Dar, așa numitele clase de nivel, care însemnă de fapt plasarea copiilor în funcție de capacități, venituri, etc., nu sunt benefice nici pentru cei din clasele cele mai bune, nici pentru ceilalți. Un argument ar fi alocarea de resurse, apoi atragerea profesorilor în funcție de elevi.”

E deja știut faptul că la scolile cu copii ”săraci” profesorii sunt neexperimentați de cele mai multe ori și efortul suplimentar al acestora nu este recompensat. La polul opus, cu cat profesorul are mai multe pretenții și faimă mai mare, ocupă un loc la un liceu de fițe. Din păcate, și învățământul de stat în paralel cu cel privat- adică pregătire acasă la elev, pare a fi o altă realitate.

Protejarea excesivă a unui copil de ceea ce înseamnă comnitatea e varianta optimă a educației parentale?

Constanti Șerban Iosifescu consideră că învățarea completă este mai eficientă dacă un copil e în mediu normal.

De altfel nu e singura anomalie a sistemului de învățământ. O alta ține de faptul că în școlile în care sunt copii din medii vulnerabile, mai ales rromi, finanțarea e foarte scazută. Explicația constă în finanțarea per capita și retragerea de la acele școli a copiilor ”cu pretenții”.

Ceea ce nu realizăm noi, ca societate, e că orice se întâmplă în sistemul de învățământ are impact asupra noastră pe termen lung.

Domnul Iosifescu oferă un exemplu în acest sens, referindu-se la faptul că în 2020 peste 20% din forța de muncă nou intrată pe piața muncii în România va fi de etnie rroma. Intrebarea lansată de dl profesor e ”vrem să fie oameni care produc sau asistați sociali?”. Dacă vrem să fie angajați, producatori de taxe și impozite, e clar că intervenția în mediile dezavantajate este vitală, la fel și la liceele din rural, la care promovabilitatea la Bacalaureat, spre exemplu, este foarte mică. ”

Constanti Șerban Iosifescu este de părere că o creștere cu 10% a promovabilității dar și șansa unui învățământ vocațional pentru cei ce nu pot să tremine un liceu, sunt măsuri care ar putea schimba esențial situația peste câtiva ani.

Din păcate, multe dintre măsurile din învățământ care ar avea impact economic bun sunt în contradicție cu ”visul de aur al oricărui părinte român mai răsărit este ca odrasla să ia Bacalaureatul, să facă o facultate, apoi să aibă un job la un birou, de preferință și la stat”.

Să fie părinții români cei ce își împing din spate copiii spre acest vis?

Se pare cu da, cel puțin așa arată și cercetările invocate de președintele ARACIP. Prețul e plătit și acum, când majoritatea firmelor se plâng la lipsa ”meseriașilor”, când inginerii sunt o raritate și afacerile sunt dimensionate după disponibilul de reursă umană identificat.

În plus, România este țara în care 80% dintre absolvenți de studii superioare nu profesează în domeniul în care s-au pregătit, după cum tot ARACIP a documentat, și acest lucru fiind foarte grăitor.

Sigur că, indiferent ce vis au pentru copiii lor, părinții greșesc cel mai puțin. Ministerul Educației trebuie să conceapă politici eficiente care să corijeze anumite tendințe, și cred că exact asta au nevoie românii.

---