19 martie 2024, 8:42

Iohannis, despre summit-ul ”Iniţiativa celor Trei Mări”: Un instrument prin care stimulăm proiectele de investiții

Președintele României, Klaus Iohannis a ținut un discurs la Romexpo cu ocazia summit-ului ”Iniţiativa celor Trei Mări”.

„Doamnelor și domnilor, sunt deosebit de bucuros să mă aflu aici alături de dumneavoastră la deschiderea primului forum de afaceri al Inițiativei celor Trei Mări, ca parte al celui de-a 3-a summit al inițiativei, găzduit astăzi și mâine la București. Putem spune fără echivoc că astăzi la București deschidem o pagină foarte importantă în istoria Inițiativei celor Trei Mări. Mă bucură în mod special să constat că o idee care anul trecut la Varșovia era doar un concept asumat, a prins contur pe parcursul ultimului an și acum devine realitate.

Un astfel de eveniment este cu atât mai oportun cu cât în lumea în care trăim cele mai importante obiective de politică externă ale statelor și chiar obiectivele de securitate națională sunt legate de promovarea intereselor economice și a aspirațiilor de bunăstare ale cetățenilor noștri. Astfel, după o perioadă de explorare și apoi de cristalizare conceptuală derulată la nivel politic este necesar ca Inițiativa celor Trei Mări să treacă la etapa proiectelor economice concrete și a rezultatelor pragmatice. Am încredere că acest deziderat își începe materializarea astăzi, la București, cu ocazia primei ediții a forumului de afaceri al Inițiativei. Deschidem astăzi un eveniment de o anvergură și un calibru deosebite. Reunim peste 600 de reprezentanți ai mediului de afaceri, ai celui academic precum și oficiali din zona noastră extinsă și din Statele Unite ale Americii.

Acest eveniment, la fel de important ca summit-ul în sine, l-am gândit și pus în aplicare împreună cu partenerii interni și externi. Camera de Comerț și Industrie este alături de Administrația Prezidențială, co-organizator al acestui eveniment. Consiliul Atlantic al Statelor Unite și SNSPA sunt de asemenea parteneri-cheie în acest demers, pentru a căror contribuție doresc să le mulțumesc. Forumul reprezintă primul pas pe care îl fac împreună cele mai dinamice economii din UE, spre valorificarea mai energică a potențialului de care dispune regiunea celor trei mări. Prin acest forum, care va fi organizat regulat, preferabil anual, dispunem acum de un instrument deosebit de eficient prin care să stimulăm proiectele de investiții și inițiativele antreprenoriale din regiunea noastră”.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol