23 aprilie 2024, 19:36

Ion Caramitru după mitingul diasporei: Mă declar solidar cu cei care au suferit nevinovaţi

Actorul Ion Caramitru, Preşedinte UNITER și directorul TNB (Teatrul Național București), a transmis un mesaj cu un impact emoțional puternic, prin care își exprimă cu regret sentimentul față de ceea ce s-a întâmplat vineri în Piața Victoriei.

„Sunt profund şocat de ceea ce s-a întâmplat vineri 10 August în faţa Guvernului României. În dimineaţa acelei zile am zburat spre Elveţia pentru a susţine, a doua zi, un spectacol poetic în faţa românilor din Lucerna şi împrejurimi. Am putut vedea, pe internet, tot ce s-a petrecut în Piaţă

 

Susrsa: digi24.ro

De asemenea, acesta spune că se declară „solidar cu cei care au suferit nevinovaţi” la miting, într-un interviu acordat celor de la agerpres.ro.

„Am trăit practic acelaşi şoc pe care l-am avut la Chişinău privind la televizor ce se petrecea la Bucureşti în 1990, când în 13-15 Iunie minerii făceau legea în Capitală. Şi atunci, ca şi acum, am ajuns la Bucureşti prea târziu pentru a mai întreprinde ceva. Şi atunci, ca şi acum, am simţit că parcă un blestem ne însoţeşte, că nu ne vom putea rupe niciodată de umbra zâmbitoare a lui Iliescu. Declar public că mă simt solidar cu cei care au suferit nevinovaţi, că moralmente am fost şi eu în piaţă vineri 10 August 2018 aspirând gaze lacrimogene şi încasând lovituri de baston alături de fiii mei şi de toţi oamenii maltrataţi acolo. Oameni nevinovaţi şi demni de condiţia lor de cetăţeni ai unui stat de drept”.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol