26 aprilie 2024, 6:01

Ion Caramitru, Premiul pentru promovarea operei eminesciene

Actorul Ion Caramitru a fost distins, marţi, cu Premiul pentru promovarea operei eminesciene, în cadrul unei ceremonii organizate, cu prilejul Zilelor Mihai Eminescu, la 132 de ani de la moartea poetului, la Memorialul Ipoteşti – Centrul de Studii „Mihai Eminescu”.

Premiul este acordat de Memorialul Ipoteşti, în baza unei decizii adoptate de un juriu naţional, din care au făcut parte profesorii universitari Iulian Costache (Universitatea din Bucureşti), Mircea A. Diaconu (Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava) şi Andrei Terian (Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu).

Premiu special

„Anul acesta este un premiu cu totul şi cu totul special. În fiecare an e un premiu special, dar anul acesta e un premiu cu totul special. Până acum au fost traducători ai lui Eminescu în străinătate, în franceză, în germană, în spaniolă etc. Câştigătorul este o figură extrem de cunoscută şi de importantă care a contribuit decisiv la edificarea acestor spaţii. Îi datorăm enorm pentru că a purtat creaţia eminesciană nu numai peste tot în România, pe scene majore, ci şi în afara României, în teatre şi instituţii de cultură majore. Poate că unii nu mai deschid o carte să citească, dar îl ascultă, iar felul în care acest Eminescu ne-a fost construit şi livrat, comunicat, este cu totul şi cu totul original”, a afirmat profesorul universitar Mircea A. Diaconu.

Ion Caramitru a mărturisit că are „o pasiune care nu a încetat pentru Eminescu” şi că are trăiri cu totul aparte când îl recită pe Eminescu.

„Acest premiu la aproape 80 de ani, cât am acum, vine să împlinească o viaţă, ceea ce mă emoţionează. (…) Dacă vorbim o limbă frumoasă astăzi e doar datorită lui (Eminescu, n.r.), fără doar şi poate”, a declarat Caramitru, scrie Agerpres.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol