19 aprilie 2024, 0:41

Ion Haiduc: Cine a spus că actorii trebuie să poarte mască, pe scenă, nu a fost niciodată la teatru

Norme, documente, Monitorul Oficial, măsuri sanitare, de evitare a răspândirii unui virus care a pus stăpânire pe viețile tuturor pe planet, schimbându-ne viețile. Domeniul cultural a fost afectat din plin, iar relaxarea restricțiilor impuse acestuia abia a venit, și este implementată timid.

Actorii se supun normelor

Actorii trebuie să se supună și ei normelor igienico-sanitare. Despre cum îți vor putea face meseria de acum înainte a vorbit și actorul Ion Haiduc, de la Teatrul Nottara, agenției de presă AGERPRES.

Ion Haiduc a declarat că nu îi este teamă să urce pe scenă fără mască, „chiar dacă totul se întâmplă într-o sală, la interior”.

După consțiința fiecăruia

„Este normal să urci pe scenă şi să joci fără mască. Cine a spus că actorii trebuie să poarte mască pe scenă nu a fost niciodată la teatru sau habar nu are cu ce se mănâncă treaba asta. Nu, fiecare dintre noi ne ştim, dacă suntem bolnavi nu venim la muncă, fiindcă avem atâta conştiinţă de sine, iar în rest jucăm. Sigur că, cel mai probabil, nu ne vom mai pupa pe gură, asta în film se mai poate, dar în teatru, nu. Avem şi noi atâta conştiinţă”, a mărturisit Ion Haiduc.

Informați în legătură cu normele

El a precizat că la Teatrul Nottara a avut loc o şedinţă în care angajații instituției au fost informaţi despre normele igienico-sanitare care trebuie respectate de toţi angajaţii instituţiei.

„Am avut o şedinţă în care ni s-au spus care sunt normele igienico-sanitare pe care trebuie să le păstrăm, cum va fi cu efectul de distanţare, cum va fi cu locurile din săli. Este bine că a căzut treaba cu păstrarea distanţei de un metru şi jumătate, pentru că, la 300 de locuri cât avem noi la Nottara, ar însemna să jucăm cu doar 60 de locuri ocupate. Cu suma încasată nu poţi plăti nici măcar curentul electric”, a mai spus Ion Haiduc.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol