Vaccinul anti-Covid-19 dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford are o eficacitate de 76% împotriva infecţiilor simptomatice timp de trei luni după prima doză, eficacitatea crescând dacă a doua doză este administrată mai târziu, potrivit unui studiu al Universității Oxford.
CITIȚI ȘI: Vaccinul Oxford AstraZeneca a fost omologat oficial
Universitatea Oxford notează că aceste concluzii preliminare, încă neevaluate de alte organisme competente, susţin decizia guvernului britanic de a extinde la 12 săptămâni intervalul dintre administrarea celor două doze pentru a creşte numărul persoanelor imunizate cu doza iniţială, scrie huffingtonpost.co.uk.
Rapel la 3 luni pentru Astra/Zeneca
Rezultatele studiului, obţinute în urma testelor clinice efectuate în Marea Britanie, Brazilia şi Africa de Sud, indică o anumită protecţie după prima doză şi sporirea răspunsului imun în cazul unui interval mai lung până la a doua doză în cazul voluntarilor cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani.
„Eficacitatea vaccinului după o doză unică de vaccin din ziua 22 până în ziua 90 post-vaccinare a fost de 76%, iar analiza modelată nu indică o diminuare a protecţiei în timpul acestei perioade iniţiale de trei luni”, afirmă experţii Oxford.
Conform cercetării, eficacitatea vaccinului AstraZeneca/Oxford a fost de 82,4% atunci când a doua doză a fost administrată la 12 săptămâni sau după acest termen, faţă de 54,9% în cazul injectării celei de-a doua doze într-un interval mai mic de şase săptămâni după prima doză.
VACCINE UPDATE: New study shows that the #OxfordVaccine offers protection of 76% up to 12 weeks after a single dose, with further data supporting a 4-12 week dosing interval: https://t.co/7aZAWgFqQH
— University of Oxford (@UniofOxford) February 2, 2021
Comentariile sunt oprite pentru acest articol