17 mai 2021, 1:31

Materialul textil Sonovia fabricat în Israel poate elimina varianta britanică a lui Sars-Cov-2

Masca de față SonoMask, de la compania israeliană Sonovia, oferă nu numai o protecție precisă împotriva COVID-19, ci și împotriva variantei britanice a SARS-CoV-2. Studiile au arătat că masca a eliminat peste 99% dintre particulele din virusurile Sars-Cov-2 și H1N1. Acum, aceste măști s-au dovedit a fi eficiente și împotriva variantei britanice a coronavirusului care provoacă COVID-19.

Varianta aceasta este cea mai dominantă tulpină atât în ​​Israel, cât și în SUA, fiind pe cale de a deveni dominantă și în România și alte țări din Europa. Varianta este și mult mai infecțioasă, potrivit unui studiu recent realizat de Universitatea din Tel Aviv: cu 45% mai contagioasă decât tulpina inițială. Studiul a fost realizat alături de laboratorul italian Vismederi Textyle.

„La fel ca în toate testele pe care le-am efectuat până acum, din nou tehnologia noastră arată o eficiență fantastică împotriva virusurilor și bacteriilor. Nu mă îndoiesc că tehnologia noastră va putea neutraliza orice virus sau bacterie care intră în contact cu acest material și rezultatele vor fi similare. Salut echipa noastră științifică pentru drumul lung pe care l-a parcurs și aștept cu nerăbdare extinderea tehnologiei în aplicații comerciale”, a declarat vicepreședintele cercetării și dezvoltării de la Sonovia, dr. Aaron Garzon.

Măștile antivirale reutilizabile de la Sonovia sunt acoperite cu nanoparticule de oxid de zinc, care distrug bacteriile, ciupercile și virusurile.

Materialul textil nu va fi limitat doar la măști de față, deoarece compania intenționează să aplice această tehnologie la o gamă largă de alte produse, inclusiv huse pentru scaune pentru transportul public, lenjerie de pat și chiar modă.

Foto: Sonovia


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

  1. Le Doyen

    22 aprilie

    Mda…59 $ bucata, pentru a obtine un efect similar cu purtarea a doua masti chirurgicale pe care le arunci seara si nu mai ai grija spalarii….

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.