CITIRE

Istoria și evoluția filmului – a șaptea artă (part...

Istoria și evoluția filmului – a șaptea artă (partea a II-a)

Filmele sonore și marile studiouri

Introducerea tehnologiei sunetului, în 1927, a schimbat fundamental industria filmului. Au apărut genuri complet noi, precum musical-ul cinematografic. Totodată, numeroși actori și-au încheiat cariera, precum diva filmului mut Gloria Swanson. Până în a doua jumătate a anilor ’30, filmele sonore erau produse simultan în două sau trei limbi și implicau costuri semnificative. Sincronizarea filmelor într-o altă limbă apare la sfârșitul anilor ’30. Odată cu introducerea treptată a filmului color, cinematograful a devenit mai realist, majoritatea caracteristicilor tehnice ale cinematografelor din prezent fiind inventate în această perioadă.

„Cântărețul de Jazz” a fost prima peliculă sonoră din istoria cinematografului, sursa: wired.com

În acest timp, cinematograful european a intrat într-o a doua perioadă de criză după preluarea puterii de către naziști în Germania în 1933 și începutul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1939. Multe filme germane de război de la sfârșitul anilor ’20 dezvăluiau peternice tendințe naționaliste. Ideologizarea forțată și politica rasială au făcut ca cei mai buni profesioniști germani ai filmului, printre care regizorul Fritz Lang sau producătorul Erich Pommer, să emigreze în Statele Unite. Naziștii au exploatat popularitatea filmelor în propriul avantaj, realizând pelicule antisemite și propagandistice.

Regizorul german Fritz Lang, sursa: wikipedia.org

Concomitent, cinematograful clasic hollywoodian atinge apogeul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, după ce numeroși creatori de film și actori au emigrat în SUA. Totuși, industria cinematografică americană se află în această perioadă în spatele Franței și Angliei, care aveau de asemenea industrii majore de film.

Cea mai populară melodramă a tuturor timpurilor, „Pe aripile vântului”, sursa: cinemagia.ro

În anii ’40, industria cinematografică americană este dominată de 5 mari studiouri: MGM, Warner, Paramount, 20th Century Fox și RKO. Într-o industrie dominată de goana după profit, șefii studiourilor aveau ultimul cuvânt în privința conținutului artistic al filmelor. O excepție a fost capodopera cinematografică a lui Orson Welles, Cetățeanul Kane (1941).

Cinematograful postbelic

După cel de-al Doilea Răzzboi Mondial, cinematograful a devenit din ce în ce mai popular în lumea întreagă. Noua libertate politică a stimulat schimburile dintre diferitele culturi naționale de film. Internaționalizarea filmului s-a văzut în diversitatea titlurilor intrate în competiție la marile festivaluri europene de film (Cannes 1946, Berlin 1951).

Filmele japoneze au devenit o sursă de inspirație pentru cineaștii din toată lumea. John Sturges s-a inspirat pentru producția filmului Cei șapte magnifici (1960) din filmul de aventuri al lui Kurosawa, Cei șapte samurai (1954).

Afișul filmului „Cei Șapte Magnifici”, sursa: catalina.vatuiu.com

După război, la Hollywood au apărut noi genuri cinematografice: filmul științifico-fantastic, filmul noir și thriller-ele lui Alfred Hitchcock. Toate zugrăveau spaimele individuale generate de situația politică (Războiul Rece) și de progresul tehnologic. Publicul de cinema a devenit mai selectiv și mai pretențios. Apariția televiziunii a făcut ca segmente largi din populația mai în vârstă să se îndepărteze de cinema. Ca urmare, scenariile filmelor au început să se adreseze unui public mai tânăr.

Alfred Hitchcock, sursa: addictedtohorrormovies.com

În ultima parte voi vorbi despre cinematograful anilor ’60 – ’70 și despre apariția superproducțiilor.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.