23 aprilie 2024, 14:32

Istoria unei fotografii. Veterani din Marele Război alături de Putin? Greșit! Agenți NKVD și KGB

Un cadru fotografic deja obișnuit. Apare, poate, la fiecare paradă. Vladimir Putin alături de octogenari sau nonagenari în uniforme militare, plin de decorații. Evident că te gândești la eroii Marelui Război, la bărbați care au făcut acte eroice pe front.

Cum nu se poate mai greșit! Fotografia – și toată punerea în scenă – e special făcută să te păcălească. Cel puțin anul acesta.

Cei doi bărbați aflați alături de Putin la Parada Victoriei nu au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, scrie The Moscow Times, care citează agenția de investigații Agentsvo.

În mod tradițional, Putin este flancat de veterani din cel de-al Doilea Război Mondial de Ziua Victoriei, care celebrează victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în 1945 cu o procesiune militară masivă menită să mobilizeze fervoarea patriotică.

În acest an, însă, el a fost așezat între foști membri ai poliției secrete sovietice.

La dreapta lui Putin a stat fostul agent NKVD Iuri Dvoikin, în vârstă de 98 de ani, care a fost trimis în regiunea Lviv din vestul Ucrainei în 1944 pentru a „efectua operațiuni de lichidare” a partizanilor ucraineni.

Dvoikin „s-a înrolat voluntar în armată în 1942, dar nu a ajuns niciodată pe front”, a scris Agentsvo.

În stânga lui Putin se afla fostul ofițer KGB Ghennadi Zaițev, care s-a născut în 1934 și a ajutat la reprimarea Primăverii de la Praga din 1968.

” Zaițev a condus grupul Direcției a 7-a a KGB din U.R.S.S. în operațiunea ‘Dunărea’, așa cum a fost numită operațiunea de invazie din Cehoslovacia. Sub conducerea sa, a fost confiscată clădirea Ministerului de Interne din Praga”.

În timpul discursului său de marți din Piața Roșie, Putin a comparat invazia actuală a Rusiei în Ucraina cu lupta Uniunii Sovietice în cel de-al Doilea Război Mondial, spunând că „un adevărat război a fost din nou lansat împotriva patriei noastre”.

Sursa foto: TASS


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol