Istoricul Florin Muller, profesor al Facultății de Istorie din cadrul Universității București, a comentat în exclusivitate pentru editiadedimineata.ro, semnificațiile zilei de 23 august pentru generația actuală, despre nostalgiile regimului ceaușist, dar și despre diferențele și asemănările dintre clasa politică de acum și cea de dinainte de ’89.

Astfel, întrebat cum se vede 23 August din perspectiva actuală și dacă mai reprezintă ceva în mentalul colectiv, Florin Muller a răspuns:

,, 23 august 1944 reprezintă, în ciuda unor importante distorsiuni din timpul dictaturii comuniste, dar și din perioada postdecembristă, un moment esențial al istoriei României. Nu tot atât de important precum 1 decembrie 1918 (și poate nici cât 22 decembrie 1989), dar esențial prin efectele sale de lungă durată. Fără 23 august 1944, mai exact fără răsturnarea regimului dictaturii antonesciene (ianuarie 1941-august 1944), nu ar fi fost posibilă anularea efectelor Dictatului de la Viena (30 august 1940). Ar fi fost pierdută, în favoarea Ungariei, partea din Transilvania cedată în august 1940. Sau s-ar fi ajuns la o împărțire a Transilvaniei de Nord-Vest între cei doi sateliți ai Uniunii Sovietice (Ungaria și România). Trupele române, dar nu ar fi existat 23 august 1944, ar mai fi continuat, cel mai sigur, rezistența împotriva trupelor sovietice timp de încă câteva luni, ceea ce reprezenta o șansă în plus pentru protejarea Ungariei horthyste, prin neafectarea acesteia de distrugerile umane și materiale ale unui război purtat de propriul teritoriu. Adversarii actului de la 23 august 1944 susțin, cu mult mai puține argumente, ”instaurarea comunismului” prin transformarea României într-un stat ”învins”, ”ocupat” de o armată ostilă, armata sovietică. Este adevărat că Armata Roșie (și toate structurile de forță adiacente, inclusiv PCR) a fost un factor esențial în instaurarea dictaturii comuniste, dar actul de la 23 august nu trebuie pus într-un raport de cauzalitate directă cu instaurarea comunismului, a regimului de tip stalinist. Mentalul colectiv, adică structurile sociale care reflectă asupra semnificației istoriei, care articulează configurarea memoriei naționale, se divide, în linii mari, între cele două direcții schițate mai sus. Acest ”mental colectiv” nu se distribuie uniform între ”stânga” nostalgică-comunistă (care nici nu prea există, relevant sociologic, în România) și ”dreapta naționalist-antonesciană”, care, și ea, este mai mult o contrafacere ideologică, decât o realitate socială. În mod real, argumentele sociale se poziționează diferențiat în interiorul publicul reflexiv, a celor care participă la construcția memoriei colective naționale. Mai precis, poți fi de ”stânga” în multe aspecte ale socialului contemporan, dar să asimilezi și să promovezi argumente ale ”dreptei” proantonesciene (dar nu fasciste, căci fascismul real, al Mișcării Legionare, s-a aflat sub stare de represiune după 23 ianuarie 1941) în problema semnificației lui 23 august 1944. Trebuie insistat asupra distribuției absolut diferențiate a influenței în punerea ”în act” a momentului 23 august 1944. De la preeminența rolului armatei sovietice s-a trecut tot mai mult la exacerbarea rolului PCR, apoi, după decembrie 1989, la exaltarea rolului fostului rege Mihai. Nu a lipsit nici perspectiva conspiraționistă asupra lui 23 august, acesta fiind considerat, în perioada 1944-1946, chiar ”o lovitură de stat” (ceea ce a și fost, într-o foarte mare măsură). Încheiind, pot spune că 23 august 1944 a fost posibil în România pentru că dictatura antonesciană era una mai laxă decât cea nazistă, și lipseau argumente strategice care, în Ungaria, acționau în favoarea Germaniei naziste.2.

Semnalați o tendință pentru tinerii născuți după Revoluție să glorifice regimul ceaușist?

,,Nu observ la tânăra generație (născută după Revoluție) o tendință de glorificare a perioadei ceaușiste. Mai curând, această tânără (încă tânără) generație este absorbită complet de facilitățile societății de consum post-2007 (după aderea la UE). Repele sociale, axiologice sunt cu totul altele: valorizarea cât se poate de rapidă a minimului de capital intelectual deținut, obținut prin accesarea foarte facilă a poziției de student, masterand, doctorand, un efort minimal în direcția obținerii unei calificări în muncă, mai ales în munca fizică, disprețul pentru ”lumea veche”, ”inutilă”, ”încremenită în proiect” a celor care se află azi la maturitate sau care se află deja în afara spațiului productiv. ”Glorificarea” regimului ceaușist este recognoscibilă mai ales (cu excepții, desigur, căci nu s-a făcut o analiză sociologică serioasă-și poate nici nu ar fi utilă o astfel de analiză) la generațiile active în anii 70-80 ai secolului XX și se sprijină pe trei tipuri de argumente: 1) ”independența regimului ceaușist” față de URSS, dar și față de alte state, fie capitaliste sau socialiste; 2) existența unei economii percepută de factură industrială și avansată, profund diversificată și independentă față de economiile hegemonice și 3) politicile sociale de integrare, prin asigurarea locului de muncă și ușurința accesării unor bunuri de folosință îndelungată, în primul rând locuințe(le). Valorile strict politice sau intelectuale nu sunt valorizate de acești ”nostalgici”.

3. Considerați că mai există reminiscențe ale regimului lui Ceaușescu în societatea actuală?

,,Aceste ”reminiscențe” au fost definite în răspunsul anterior și aparțin, în cea mai mare măsură, generației active în anii 70-80 ai secolului trecut.

4. Există vreo diferență între clasa politică actuală și cea de dinainte de 1989? Dar asemănări?

,,Nu aș defini ”clasa politică” de dinainte de 22 decembrie 1989 drept o clasă politică în sensul real al termenului, adică în perceperea ei drept un construct social existent ”în sine”, diferențiat de voința factorului său genetic, adică structura personalizată a Partidului/Stat. Voința Conducătorului, a lui Nicolae Ceaușescu și a consoartei sale, era decisivă pentru a intra în structurile decidente ale spațiului public. Problema este mult prea complicată pentru a fi ”expediată” în câteva rânduri. S-a scris mult despre România comunistă, dar sunt încă necesare studii, de factură structurală/conceptuală, despre oligarhia din timpul regimului comunist. Conceptual, termenul de ”oligarhie” se aplică mai bine realităților de atunci decât cel de ”clasă politică”. Clasa politică actuală are anumite aspecte oligarhice, de dependență de tip vasalic, dar cred că devin mult mai relevante structurile elitare de tip tehnocratic (oameni de afaceri, manageri în multinaționale, medici de vârf, universitari, etc.). Nu trebuie neglijat nici ”lumpenproletariatul politic”, activ, mai ales, în mișcările violente de stradă”, a conchis istoricul Florin Muller.

---