13 aprilie 2021, 6:53

Istorie. Prima călătorie a Suveranului Pontif de la începutul pandemiei va fi în Irak

Un moment istoric pentru un Suveran Pontif.

Vineri, Papa Francisc va fi în Irak pentru a încuraja fragila minoritate creştină să reziste, în pofida conflictului sângeros şi a vicisitudinilor vieţii, şi pentru a întinde mâna islamului şiit.

Tot pentru prima dată va avea loc o întâlnire cu marele ayatollah Ali Sistani, cea mai înaltă autoritate religioasă a unei părţi a lumii şiite.

Pentru Suveranul Pontif  va fi și prima călătorie de la începutul pandemiei de COVID-19, după ce a fost vaccinat.

În această vizită, Papa va merge la o catedrală îndoliată de o luare de ostatici în 2010 din Bagdad, în oraşul Ur – în deşertul sudic al Irakului, la Najaf şi în bisericile devastate de ISIS din Mosul (nord), informează agerpres.ro.

Va vizita și o minoritate creştină diversă în mijlocul unei populaţii de 40 de milioane de irakieni musulmani, zguduită de 40 de ani de război şi criză economică.

Pentru venirea Papei s-au efectuat asfaltări, au fost instalate puncte de control şi s-au efectuat lucrări de renovare în zone care nu s-au aflat până acum în programul vizitelor oficiale.

Sursa foto: agora.md

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.