26 aprilie 2024, 19:36

Italia și Grecia se pregătesc să primească turiști din UE, Marea Britanie și Israel, fără carantină pentru persoanele vaccinate

Premierii din Grecia si Italia au declarat că sezonul turistic extern se redeschide de la mijlocul acestei luni pentru anumite categorii de vizitatori.

Până atunci, localnicii se bucură de farmecul Insulei Capri, al Romei sau de plajele din Grecia.

Anunțul relaxării restricțiilor pentru turiștii străini a declanșat un val de rezervări în Italia, în special în Sicilia, anunță operatori din turism citați de publicația britanică The Guardian.

Autoritățile se pregătesc să ridice minicarantina pentru cetățenii vaccinați din UE, Marea Britanie și Israel sau care prezintă un test Covid negativ făcut cu 48 de ore înaintea intrării în țară.

De la începutul pandemiei, doar cei 14000 de localnici de pe insula Capri s-au bucurat de peisajele de vis. Redeschiderea sezonului înseamnă rezervări la hotelurile de lux, unde camerele costă între 950 și 7000 de euro pe noapte, dar și explorarea atracțiilor insulei.

La Roma și la Vatican s-au redeschis muzeele cu hrană pentru suflet, dar au apărut și așa numitele bancomante cu pizza, o inovație care nu îi impresionează prea mult pe rezidenți.

Premierul Italiei s-a referit la un așa numit pașaport verde italian care ar permite deplasarea între regiuni pentru turiști.

Un fel de variantă a certificatului Covid al UE, anunțat pentru iunie-iulie.

Și Grecia anunță redeschiderea oficială a sezonului turistic pe 15 mai. Plajele sunt amenajate, cu umbrele amplasate la o distanță de 4 metri.

În Grecia, obligația carantinării persoanelor din UE, Marea Britanie sau SUA fost ridicată de 10 zile. Autoritățile aplica însă o strategie în etape privind relaxarea activităților din turism, culturale și de divertisment, anunță Stirile TVR.

Sursa foto: unsplash.com

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol