23 aprilie 2024, 13:31

Italienii primesc călătorii gratuite la metrou în schimbul sticlelor de plastic reciclate. Un proiect similar în București, necesar?

Italienii oferă bilete de metrou gratuite cetățenilor care reciclează sticle de plastic folosind automate instalate în trei dintre staţiile de metrou din Roma. În urma lansării acestei inițiative în capitala Italiei, 350.000 de sticle au fost reciclate, potrivit Reuters.

Roma, în luptă cu gunoiul. Sursă fotografie: cursdeguvernare.ro

Roma, în luptă cu gunoiul. Sursă fotografie: cursdeguvernare.ro

Roma, război cu gunoiul

Mihai Andrei, un antreprenor din Italia, crede că inițiativa este utilă. Într-un interviu acordat editiadedimineata.ro, întreprinzătorul român atrage atenția asupra crizei gunoiului prin care a trecut Roma în vara acestui an. „Italienii au o mare problemă cu plasticul și gunoiul. Totul este ambalat în Italia și, din păcate, multe sticle ajung pe străzi. De asemenea, au fost nenumărate știri în presa din lumea întreagă legate de criza gunoiului de pe străzile din Roma. Salut această inițiativă și sper că o să fie implementată în continuare.”, spune tânărul antreprenor.

Italienii, încurajați să recicleze sticle. Sursă fotografie: Informazione

Italienii, încurajați să recicleze sticle. Sursă fotografie: Informazione

Este nevoie de implementarea unui proiect similar în București?

Ecologiștii români salută inițiativa autorităților din Roma. Ana Maria Rădună, reprezentant al Asociației Cartier Aviației, crede că numărul mare de sticle reciclate până acum arată că astfel de inițiative sunt necesare atât pentru bucureșteni, cât și pentru orice altă comunitate. „Astfel de initiațive vin în sprijinul normalizării ideii de reciclare în rândul comunității. Spiritul civic trebuie motivat constant, iar exemplul Romei demonstrează eficiența sistemului prin numărul mare de sticle de plastic reciclate până acum. Și noi avem în România câteva astfel de inițiative găzduite de hypermarket-uri unde cetățenii pot duce sticle de plastic, ulei alimentar uzat, becuri arse și multe altele, cu certitudinea că efortul lor de a sorta deșeurile nu rămâne fără impact. Cel mai important este că efortul de a sorta deșeurile astfel ne ajută să conștientizăm cantitatea de gunoi pe care o producem fiecare, iar în timp, să fim deschiși la implementarea de soluții care să scadă cantitatea de gunoi produsă la nivel național. Este un model de bune practici salutat de întreaga comunitate de asociații de voluntariat ce au în vedere protejarea mediului.”, explică ecologista pentru editiadedimineata.ro.

Surse fotografii cover: Italy Logue, Travelator, Rome Wise


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol