Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene a publicat raportul intitulat „Seceta în Europa – iulie 2022”, care prezintă o evaluare a situației privind seceta din Europa, pe baza activității Observatorului european al secetei.

Analiza evoluției și a impactului secetei prelungite din Uniunii Europene arată că o parte îngrijorătoare a teritoriului este, în prezent, expusă secetei la niveluri de avertizare (46 % din UE) și de alertă (11 % din UE), asociate cu un deficit de umiditate a solului care cauzează stres plantelor.

Scădere a randamentului culturilor pentru Franța, România, Spania, Portugalia și Italia

Stresul hidric și termic duce la scăderea randamentului culturilor față de previziunile anterioare deja negative pentru cereale și alte culturi, se arată într-un comunicat al Reprezentanței Comisiei Europene la București.

Franța, România, Spania, Portugalia și Italia se vor confrunta, probabil, cu această scădere a randamentului culturilor. Într-o anumită măsură sunt, de asemenea, afectate Germania, Polonia, Ungaria, Slovenia și Croația. În Italia, bazinul fluviului Pad înregistrează cel mai înalt nivel de severitate a secetei.

„Schimbările climatice sporesc riscul de secetă severă și de incendii de vegetație în întreaga lume. Centrul Comun de Cercetare pune știința și tehnologia în serviciul monitorizării schimbărilor climatice. Prin acest raport, înțelegem mai bine situația pentru a ne putea proteja pădurile, recoltele și apele”, opinează Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret.

A fost declarată secetă intensă în cinci regiuni din Italia, iar insuficiența apei disponibile a condus la mai multe restricții de utilizare în municipalități. Măsuri similare de limitare a utilizării apei s-au luat și în Franța.

Centrul Comun de Cercetare furnizează informații în timp real privind seceta prin intermediul Observatoarelor european și global ale secetei.

Date climatice din ultimul mileniu

O privire asupra datelor climatice din ultimul mileniu arată că anii foarte secetoși din ultimul secol, precum 1920-1921, 1947, 1976, 2003, 2015 și 2018-2019 s-au încadrat în limitele variabilității naturale. Adică nu pot fi atribuite unor cauze extraordinare ci sunt parte a ciclului climatic obișnuit, notează, într-o amplă analiză, infoclima.ro.

Secete extreme au avut loc între anii 1400 și 1480, precum și între 1770-1840 ( perioade cunoscute și ca mega-secete), dar acestea au afectat peisaje complet diferite la acea vreme, cu o proporție mult mai mare de păduri naturale mixte și cursuri de râuri din diferite zone . Aceste secete care au durat zeci de ani au fost determinate de un deficit mare de precipitații la trecerea de la iarnă la vară.

Secetele din aceste perioade au fost cauzate  în principal atunci când existau curenți oceanici slab fluctuanți în Atlanticul de Nord, radiații solare scăzute și un sistem de presiune atmosferică ridicată deasupra Atlanticului de Nord și a Mării Nordului.

Cu toate acestea, mega-secetele din trecut nu pot fi comparate cu fenomenele de secetă din prezent, deoarece în prezent secetele sunt amplificate nu atât de reducerea cantităților de precipitații, cât mai ales temperaturile care cresc galopant. Ca urmare, evaporația crește, iar umiditatea solului scade brusc, provocând daune substanțiale pentru agricultura, transport, biodiversitate și sistemul energetic, scrie sursa citată.

Ce se întâmplă cu România

Pentru România au fost observate schimbări semnificative ale condițiilor de secetă în lunile de vară (adică o tendință semnificativă de uscare) în special în partea de est a țării. Aproape 60% din suprafața României, care cuprinde atât zonele arabile cât și cele agricole, inclusiv zonele forestiere, sunt în proces de aridizare.

Una dintre cele mai afectate zone, în termeni de aridizare, este zona Dobrogei. Dobrogea este o regiune care a fost supusă unei creșteri semnificative a temperaturii medii a aerului și o scădere semnificativă a precipitațiilor, mai ales în sezonul estival, scrie infoclima.ro.

Distingem 4 tipuri de secete

Noțiunea de secetă poate fi definită ca „un deficit de precipitații pe o perioadă de timp îndelungată (de obicei, un sezon sau mai mult), ceea ce duce la o penurie de apă”.

Printre indicatorii secetei se numără precipitațiile, temperatura, debitul cursurilor de apă, nivelul apelor subterane și al rezervoarelor, umiditatea solului și stratul de zăpadă.

În funcție de parametrii pe baza cărora definim seceta, putem distinge diferite tipuri de seceta: seceta meteorologica, seceta agricolă, seceta hidrologică, seceta ecologică și seceta socio-economică.

În funcție de regiune și tipul de climă, secete foarte puternice se semnalează în anii când în perioada de vegetație cad precipitații reprezentând mai puțin de 50% din normă.

Secetele puternice au loc atunci când cantitatea de precipitații constituie 60 – 70% din  normă, iar secetele moderate se semnalează în acei ani când se înregistrează 70 – 80% din norma de precipitații.

Estimări

Estimările privind schimbările viitoare ale precipitațiilor sezoniere sau anuale într-o anumită locație sunt mai puțin sigure decât estimările privind încălzirea globală viitoare și reprezintă domenii de cercetare activă.

În ultimele 2 decenii, majoritatea lunilor au fost cele mai calde din istoria observațiilor, atât la nivel global, cât și la nivelul României.

Precipitațiile, pe de altă parte au o altă evoluție. La nivelul României, cantitățile de precipitații nu au scăzut, dar s-a modificat modul lor de distribuire.

Altfel, în ultimele decenii se înregistrează cantități mari de precipitații în intervale scurte de timp, după care urmează intervale mari fără precipitații. Acest lucru creează necesitatea de a extinde stocarea apei în anii de secetă și de a crește riscul de inundații și de rupere a barajelor în perioadele de precipitații extreme.

 

 

---