CITIRE

Japonia, văzută prin ochii unei românce. Ce e de v...

Japonia, văzută prin ochii unei românce. Ce e de văzut în Țara Soarelui Răsare

Ajungi în Japonia. Ce faci? Ce vizitezi? Unde îți cauți de muncă? Cum te ferești de Yakuza? Încercând să aflăm ce e de văzut în Țara Soarelui Răsare, am vorbit cu Oana Dumitru, o tânără din Ploiești care a studiat în Osaka și lucrează în Okinawa, despre locurile pe care trebuie să le viziteze turiștii și ce trebuie să facă un român pentru a se integra în societatea niponă.

Oana Dumitru. Ginkaku-ji

Oana Dumitru. Ginkaku-ji

Pavilionul de Argint

Amintirile Oanei din Japonia încep cu Pavilionul de Argint, loc care a rămas pe lista ei de plimbare. „Acum doi ani, când am venit pentru prima oară în Japonia, a fost în cadrul unui program cultural organizat de Centrul de Studii Româno-Japoneze și Agenția de turism Free Spirit Travel. Odată ce am aterizat în Osaka, primul lucru pe care l-am văzut a fost plăcuța pe care scria «Youkoso Nihon e!» («Bine ai venit în Japonia!»), care m-a făcut să realizez că într-adevăr sunt în Japonia și că nu este un vis. Visul meu din copilărie devenise realitate. În timp ce admiram toate pancartele în japoneză și încercam să descifrez ce scrie, ne îndreptam spre autocarul care ne ducea spre Kyoto. Acum lăsând gluma la o parte, în prima zi în care ajunsesem în Japonia, îmi amintesc că am vizitat Pavilionul de Argint, sau cum mai este știut în limba japoneză, Ginkaku-ji. Contrar faptului că nu este acoperit cu argint, a fost numit «Pavilionul de Argint» în contrast cu templul ce are o arhitectură asemănătoare numit Pavilionul de Aur, sau «Kinkaku-ji». Se mai spune că și-a căpătat numele de «Pavilionul de Argint» datorită lunii ce se reflecta pe suprafața apei iazului de lângă templu, oferindu clădirii o culoare albă-argintie pe timpul nopții. Acesta a fost primul meu contact cu bine-cunoscutul Zen. Ginkaku-ji este mereu pe lista mea de plimbare când vizitez Kyoto, întrucât de acolo se poate ajunge la Templul Kiyomizudera urmând o cărare numită Calea Filozofului, numele fiind dat datorită faptului că a fost cândva drumul zilnic al unui mare filozof japonez, Nishida Kitaro. ”, explică tânăra.

Oana Dumitru. Întâlnire cu căprioarele din Nara

Oana Dumitru. Întâlnire cu căprioarele din Nara

Centrul istoric al orașului Nara, locul unde căprioarele pot umbla libere

Pentru că iubește căprioarele, Oana merge cu drag în centrul istoric al orașului Nara. „Până acum am călătorit în multe zone ale Japoniei, însă locul în care mă regăsesc cel mai mult este centrul istoric al orașului Nara. Nara este cunoscut de către turiști și japonezi ca fiind locul unde căprioarele pot umbla libere, fără a le fi frică de oamenii din jur. Căprioarele au fost considerate pentru multă vreme mesageri ai zeilor șintoiști, ceea ce i-a determinat pe japonezi să emită legi pentru protejarea acestor ființe. Ce este interesant este faptul că a existat o lege ce aplica pedeapsa cu moartea asupra celor care răneau aceste ființe sacre. Sunt câteva motive pentru care mă simt bine în Nara. Unul dintre acestea este faptul că sunt o iubitoare de căprioare. Căprioarele din Nara se lasă atinse de oameni, ba chiar au învățat să se aplece în fața persoanelor care le hrănesc, în semn de „politețe”, cum ar crede unii. Acest lucru m-a determinat să merg de mai multe ori acolo numai ca să pot interacționa cu căprioarele. Un al doilea motiv este altarul ce se află în vecinătatea Parcului Nara, numit Kasuga Taisha. Fiind poziționat în pădurea cu același nume, legenda spune că o zeitate călare pe o căprioară albă a aterizat în locul în care se află astăzi Altarul Kasuga Taisha. Drumul spre altar îmi dă un sentiment misterios, de parcă totul este rupt dintr-o poveste, dar oarecum mă liniștește în același timp. Mereu când am ocazia, îmi fac drum spre Nara.”, spune românca.

Oana Dumitru fuku musume

Oana Dumitru. Fuku Musume

Parcul Castelului Osaka

Plimbările cu o prietenă din Australia au ajutat parcul Castelului Osaka să-și facă loc în inima Oanei. „Pe lângă Parcul Natural Nara menționat anterior, un alt parc ce este în inima mea este Parcul Castelului Osaka. Petrecând 6 luni în orașul Osaka, am descoperit multe localuri și cartiere care îmi vor rămâne în suflet ca amintiri dragi. Printre aceste locuri se numără și Parcul Castelului Osaka, deoarece aici obișnuiam să mă plimb cu o bună prietenă, australiancă fiind, pe care am cunoscut-o în cadrul alegerilor pentru norocoasele «fuku-musume» (preotesele zeului șintoist al pescuitului și al negoțului Ebisu) pentru festivalul «Tooka Ebisu». Întâmplarea s-a făcut ca amândouă să dăm examenul de japoneză în aceeași clădire și am convenit să ne așteptăm una pe cealaltă după examen ca să mai stăm de vorbă. Clădirea examenului a fost în aproprierea Parcului Castelului Osaka și am decis să ne plimbăm pe acolo. Astfel, am început să ne cunoaștem mai bine și să devenim prietene. Fiind practicantă de kendo, îmi povestea cum acum 2 ani venise în Osaka și a ținut o demonstrație în fața Castelului Osaka. Seara în care noi ne-am plimbat prin parc a rămas o amintire frumoasă, ce m-a determinat să frecventez parcul în timpul meu liber.”, povestește Oana.

Izakaya, o cârciumă japoneză

Oana Dumitru. Izakaya, o cârciumă japoneză

Izakaya-uri, cârciumile japoneze

Întrebată care este cârciuma ei favorită din Japonia, Oana ezită să facă un clasament al locurilor în care îi place să bea un pahar după muncă. „Aceasta este o întrebare destul de grea, întrucât sunt o fană a cârciumilor japoneze, denumite „izakaya”. Am avut parte de cârciume faine, în care puteam observa «salary-men» ce beau împreună după muncă, o imagine despre care numai din articole știam, sau de studenții ce se întruneau în gașcă și discutau noile bârfe sau ce se mai aude pe la facultate; cârciumi ce erau afaceri de familie, iar chelnerii erau chiar proprietarii și îmi spuneau diferite povești. Chiar dacă am avut șansa să merg în multe izakaya-uri, nu am găsit încă acea cârciumă preferată.”, explică tânăra.

Oana Dumitru. Turnul Tsuutenkaku

Oana Dumitru. Turnul Tsuutenkaku

Clădirea Abeno Harukas, cea mai înaltă clădire din Japonia

Când vine vorba de clădiri, Oana recomandă turiștilor să vadă Abeno Harukas. „Clădirea mea preferată este Clădirea Abeno Harukas, considerată a fi cea mai înaltă clădire din toată Japonia. Ea se află în districtul Tenryuuji al orașului Osaka, un district destul de important, deoarece din stația de tren JR cu același nume pleacă trenuri de mare viteză spre diferite destinații ale țării. Contrar așteptărilor, nu este o clădire veche, ba chiar una construită recent. De ce este totuși clădirea mea favorită este pentru că ea fiind în aproprierea cartierului Shinsekai, un cartier vechi al orașului Osaka pe care îl frecventam destul de mult, puteam vedea de la ultimul etaj Turnul Tsuutenkaku din cartierul anterior menționat și restul orașului Osaka. Obișnuiam să merg în momentul în care apunea soarele, deoarece priveliștea orașului la lăsarea nopții era una fermecătoare și mă convingea că am făcut o alegere bună că am ales să vin aici pentru studii.”, își amintește ploieșteanca.

Tren Japonia. Sursă: GSP

Tren Japonia. Sursă: GSP

Plimbări cu trenul între Kobe, Osaka și Kyoto

Românca rememorează cu drag plimbările făcute cu trenul în Japonia. „Bursa de studii de 6 luni pe care am petrecut-o în Osaka mi-a oferit o mulțime de amintiri plăcute. Printre acestea se află și drumurile pe care le făceam cu trenul Hankyu, un tren ce ține de o companie de transporturi regională care lega orașe precum Kobe, Osaka și Kyoto. Chiar dacă aveam alegerea să merg cu trenurile de mare viteză JR, am preferat totuși să mă deplasez cu trenul Hankyu deoarece majoritatea japonezilor din această zonă circulau cu acest tren. Cred că traseul meu preferat era Ibaraki (orașul în care am stat) – Kyoto – Ibaraki, întrucât îmi plăcea senzația pe care mi-o dădea priveliștea din jur când începeam să văd munții ce înconjoară orașul Kyoto și aveam emoții, chiar dacă știam deja unde voi ajunge. La fel era și când mă întorceam în Ibaraki, cu sentimentul că odată ce trec de munți, voi mai avea puțin și voi ajunge acasă. Poate nu pare spectaculos, dar trenurile Hankyu au rămas o amintire frumoasă în inima mea din acest fapt.”, povestește Oana.

Castelul Osaka

Castelul Osaka. Sursă: theplanetsworld.com

Mai multe opțiuni pentru cei care vor să se plimbe pe jos

Deși e o persoană prietenoasă, Oanei îi place să se plimbe singură. Astfel, a reușit să cunoască mai multe zone din Osaka și Kyoto. „Cred că îmi plăcea foarte mult să mă plimb în două locuri: pe sub arcadele comerciale din cartierul Shinsekai din Osaka și în zona ce conecta cartierul vechi Higashiyama cu cartierul Kawaramachi din Kyoto. Chiar dacă reușesc să mă împrietenesc cu cineva într-un timp scurt, câteodată înclin spre solitudine. Așa sunt și cu călătoriile. Nu insinuez că nu m-aș putea bucura de compania unei persoane dragi în călătoriile mele sau că nu îmi place să petrec timp cu prietenii mei când am avea șansa, dar cred că m-am format cu acest gând de a avea timp destul pentru când ești singur pe drum: nimeni nu te grăbește, ești în ritmul tău și disponibilitatea ta. Plimbările de regulă le făceam la lăsarea nopții, întrucât luminile stradale și toate panourile iluminate în fel și fel de culori schimbau complet fațadele orașelor. Când eram în Osaka, îmi plăcea să mă urc în Clădirea Abeno Harukas ca să văd mai întâi apusul de soare, după care mergeam pe jos până la Turnul Tsuutenkaku și mă plimbam printre arcadele comerciale ale cartierului Shinsekai, unde încă se mai păstrează o atmosferă veche, de nostalgie după vremurile de dinainte de Al Doilea Război Mondial. Când eram în Kyoto, mergeam la Templul Kiyomizudera, ce se află pe unul din munții ce înconjoară orașul și priveam cum apune soarele, după care coboram spre cartierul Higashiyama, de unde îmi luam o gustare de la multele standuri de mâncare în timp ce admiram casele bine conservate din jur, iar la final ajungeam în cartierul Kawaramachi – Kamakura, unde căutam un restaurant să mănânc de seară. Recomand aceste două trasee pentru cei care au timp la dispoziție și vor să se bucure nițel fie de Osaka, unde oamenii sunt zâmbitori și mâncarea este extraordinară, fie de Kyoto, fosta capitală imperială unde arhitectura tradițională se îmbină armonios cu cea modernă.”, povestește Oana.

Noaptea în Osaka

Noaptea în Osaka

Ce pot face românii aflați în vizită în Japonia

Când un prieten vrea s-o viziteze, Oana are un plan complex pentru acesta. „Dacă un prieten ar veni să mă viziteze mâine, l-aș duce prima și prima oară la o plimbare la Altarul Fushimi Inari din Kyoto pentru un hiking de dimineață. Altarul Fushimi Inari este cunoscut pentru sutele de porți japoneze cunoscute sub numele de „toori”, ce sunt donații din partea companiilor ce își doresc prosperitate în afaceri. Aceste porți creează o cărare ce duce până în vârful muntelui pe care se află Altarul. Tot traseul durează în jur de 3 ore, însă merită parcurs, mai ales pe timp de dimineață, când poți inspira aerul proaspăt de munte. La finalul traseului, ne putem opri la unele standuri de mâncare aflate la poalele muntelui pentru o mică pauză de gustărele. Întrucât am o pasiune aparte față de descoperirea bucătăriilor din lume, aș considera că următoarea oprire din itinerariu să fie legată de piețele locale din orașul Kyoto. Fostă capitală imperială, Kyoto este cunoscută pentru tradițiile culinare rămase până prezent și care încă pot fi gustate în piețele din centrul orașului. Drept urmare, a doua oprire va fi în Piața Nishiki, o piață ce oferă pește, fructe de mare, prăjituri tradiționale, fel și fel de condimente, mâncăruri deja pregătite, fructe, legume, murături și multe altele.  Ultima oprire va fi în Arashiyama, un oraș aflat lângă Kyoto, cunoscut pentru a fi un locșor zen al zonei. La început, ne vom plimba prin Pădurea de Bambus, cunoscută pentru a fi un loc unde odată ce intri, tot ce vei auzi sunt doar foșnetul frunzelor de bambus ce sunt scuturate de vânt. Când se va lăsa seara, ne vom urca în Trenul «Romantic» Sagano, ce ne va plimba printr-o prăpastie de-a lungul Râului Hozugawa în timp ce vom admira priveliștea splendidă montană a locului.”, spune tânăra.

La pas prin Kyoto.

La pas prin Kyoto. Sursă: Gustarte

Drumul spre succes pentru un român în Japonia începe în Osaka

Oana crede că, deși este dificil, românii pot să se adapteze în Japonia. „Oricât de atractivă ar fi Japonia pentru fiecare admirator al culturii nipone, este totuși o țară ce se diferențiază din multe puncte de vedere față de societatea românească. De aceea, s-ar putea ca mulți dintre străinii care vin cu gândul de a studia, munci sau rămâne găsesc dificilă acomodarea la standardele cerute în Japonia și renunță. Până și pentru mine, care cunosc limba la un nivel avansat, mi-a fost greu să mă acomodez la început. Însă nu este imposibil. Vreau să cred că odată ce decizi să te muți într-o țară străină, trebuie să respecți normele societății respective, nu să te impui cu ce știi sau cu ce te-ai obișnuit să faci de fel în țara ta. Pentru cineva care ar vrea să studieze sau muncească în Japonia, recomandarea mea ar fi să își înceapă drumul din Osaka. Locuitorii din Osaka sunt deschiși străinilor, mereu sunt cu zâmbetul pe față și dornici să ajute pe oricine. Bucătăria locală este delicioasă, iar ca și poziție, se poate pleca fie cu trenul de mare viteză, fie cu avionul sau feribotul în alte părți ale țării. Anul trecut am avut șansa să studiez în Osaka pentru o jumătate de an și pot să spun cu mâna pe suflet că a fost o alegere înțeleaptă. Prețurile pentru chirii și pentru cheltuielile zilnice sunt scăzute, iar transportul în comun este accesibil din orice loc al orașului.”, îi încurajează Oana pe românii dornici să se integreze în societatea niponă.

Ciorbă

Ciorbă. Sursă: Vatra

Dorul de brânza și ciorba din România, greu de stins

Deși se simte foarte bine în Japonia, Oana se gândește cu dor la brânza și ciorba din România. „Din nefericire, nu am găsit încă un loc care să îmi amintească de România. Societatea japoneză este atât de diferită față de a noastră și chiar dacă am reușit să mă obișnuiesc, am anumite momente în care îmi este dor de țara mea. Îmi este dor de familie și prieteni, îmi este dor de brânza și pâinea noastră, de ciorba mamei, îmi este dor de Bucureștiul care este în mod constant gălăgios, îmi este dor să vorbesc cu cineva în română față-n față, iar lista poate să continue. Nu vreau să se înțeleagă că nu îmi place viața în Japonia, ba chiar a fost unul din visele mele de când eram mică să locuiesc aici, însă inevitabil mi se face dor de casă, iar asta mi se pare un lucru normal.”, povestește Oana Dumitru.

Fotografii: Arhivă personală Oana Dumitru, his, Independent, The Crazy Tourist, gaijinpot, Inside Kyoto


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.