30 decembrie 2022, 19:05

JazzyBIT susține un concert pe scena Palatului Béhague, ca preambul al evenimentului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii

În cadrul seriei de evenimente dedicate sărbătoririi Zilei Naționale a României în Franța și ca preambul al « Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii », ICR Paris, în parteneriat cu Ambasada României în Franța, organizează concertul formației timișorene JazzyBIT, în data de 8 decembrie 2022.

De la ora 18:30, în Sala Bizantină a Palatului Béhague, cei trei artiști timișoreni ai grupului JazzyBIT, Teodor Pop – la pian și clape, Mihai Moldoveanu -bas și bateristul Szabó Csongor-Zsolt, vor interpreta piese de pe noul album, „Drive”, lansat în 2021, dar și creații de pe albumele „Touch the Sky” (2014) și „Horizon” (2016).

Grup emblematic al Timișoarei, cu un sunet original, combinație electrizantă de jazz și rock dar și cu inflexiuni de blues sau funk, JazzyBIT au urcat pe numeroase scene internaționale la festivaluri de gen din Austria, Ungaria, Serbia, SUA, Qatar sau Mexic.

Concertul va fi precedat de ceremonia de acordare a Premiul Internațional de Literatură Francofonă Benjamin Fondane, eveniment recurent în agenda culturală a ICR Paris. Laureatul ediției din 2022 este poetul franco-algerian Habib Tengour.

Decernarea Premiului Fondane are loc în parteneriat cu OIF (Organizaţia Internaţională a Francofoniei), iar ceremonia decernării are loc în prezenţa reprezentanţilor OIF, a corpului diplomatic, a Magdei Cârneci – iniţiatoarea Premiului – şi a presei.Premiul Benjamin Fondane este acordat pentru poezie, proză poetică şi eseu, iar ICR Paris organizează de fiecare dată evenimente artistice asociate premiului, pentru a-i creşte notorietatea.

Intrarea la concertul formației JazzyBIT și la ceremonia de acordare a premiului Fondane  este gratuită. Evenimentele au loc pe 8 decembrie, cu începere de la ora 18h30, în Sala Bizantină a Palatului Béhague, sediul Ambasadei României în Franța, situată pe strada Saint Dominique, nr. 123, 75007, la Paris.

Organizator:Institutul Cultural Român de la Paris. Parteneri:Ambasada României în Franța, Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, Organizaţia Internaţională a Francofoniei.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol