27 aprilie 2025, 13:16

JO Paris 2024: David Popovici s-a calificat în finala de înot la 200 de metri, cu cel mai bun timp

David Popovici s-a calificat, duminică seară, în finala de înot de 200 de metri liber de la Jocurile Olimpice din acest an, cu cel mai bun timp din toate cursele din calificări. Podiumul finalei este întregit de britanicul Duncan Scott, care a terminat pe locul secund în cursa de aseară, iar locul trei i-a revenit americanului Luke Hobson.

Popovici a concurat în a doua semifinală, de pe culoarul 4, și a reușit să termine cursa în 1:44,53, cel mai bun timp din aceste calificări. Finala va avea loc astăzi de la ora 21:40, iar înotătorul român este considerat a fi favoritul cursei. Multiplele titluri de campion mondial și european, dar și timpul scos în runda de calificări ar putea face ca Popovici să readucă României o medalie olimpică la înot, după 20 de ani de așteptare.

M-am simțit ok, nu a fost o cursă ușoară asta e sigur. E totuși o semifinală olimpică. Mă bucur că m-am calificat, mă bucur că m-am calificat primul și pentru mâine nu am de făcut decât să am răbdare, să mă odihnesc […]  să dau ce-am mai bun și ce-o fi o fi”, a declarat David Popovici, într-o scurtă declarație după cursă, citat de Radio România Actualități.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol