16 aprilie 2024, 22:51

Josephine Baker- dansatoarea care a uimit Bucureștiul interbelic

„Perla neagră”, așa cum era numită Josephine Baker, a fost senzația scenelor din perioada interbelică, dar și spioană în Rezistența Franceză!

Prin dansul ei provocator de pe scena cabaretului „Alcazar d’Été”, renumita dansatoare a înnebunit întreg Bucureștiul fiind văzută ca femeia „înaltă, cu pielea de culoarea cafelei, cu ochi de abanos, picioare de paradis şi un zâmbet mai presus de toate zâmbetele“, descriere pe care i-a atribuit-o însăși marele Piccaso.

Sursa: anothermag.com

La București a fost adusă de Constantin Tănase în 1970, la teatrul „Cărăbuș”, după ce fusese văzută în spectacol la Paris, iar prezența sa a fost notată de Ion Paraschiv și Trandafir Iliescu în cartea „De la Hanul Șerban Vodă la Hotel Intercontinental”, Ed. Sport Turism 1979. Astfel, la doar  22 de ani, Josephine devenise deja foarte cunoscută, cerând la acea vreme un onorariu de 100.000 lei.

De asemenea, faimoasa dansatoare a participat la al Doilea Război Mondial, fiind de partea Aliaților, susținând Rezistența Franceză prin spionaj. Totodată, ea a fost prima femeie din America decorată cu „Croix de Guerre”, chiar înainte de a primi cetățenie franceză în 1937.

Cu numele său real, Freda Josephine McDonald, a fost născută la data de 1906 în Saint-Louis-Missouri și a fost atât dansatoare de mare succes, cât și actriță și cântăreață.

Sursa: fashiongonerogue.com

Cariera în dans a început undeva la 13 ani, perioadă în care a fost inițiat și calvarul vieții sale, fiind căsătorită de prinți împotriva voinței sale. Astfel, întreaga viață, femeia a fost într-o fugă continuă, fuga de sărăcie și de ură, povestind „Când eram copil m-am speriat şi am fugit de acasă. Am fugit din St. Louis, am fugit din Statele Unite din cauza discriminării, bestia îngrozitoare care-ţi paralizează trupul şi sufletul. (…) Apoi am fugit şi mai departe, într-un loc numit Franţa.  Mulţi aţi fost acolo, mulţi nu. Dar trebuie să vă spun, doamnelor şi domnilor, că în ţara aceea nu mi-a fost frică niciodată. Era ca un tărâm de basm”.

Artista a murit la vârsta de 62 de ani, pe 12 aprilie 1975, într-un spital parizian, după o carieră prin care își adunase admirația întregii lumi.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol