20 mai 2022, 1:14

Jucător de la Bayern Munchen, detectat cu miocardită după Covid

Covid poate aduce cu sine sau lăsa în urmă anumite boli, chit că pacientul este tânăr și într-o formă fizică de invidiat. Un exemplu este cazul fundașului stânga de la Bayern Munchen, Alphonso Davies.

Jucătorul canadian al echipei Bayern Munchen va lipsi mai mult timp de pe teren după ce a făcut miocardită, o inflamaţie a inimii.

Antrenorul Julian Nagelsmann a confirmat că internaţionalul canadian de 21 de ani a încetat antrenamentele din cauza unei „inflamaţii uşoare”.

The Athletic a scris că Davies a fost supus unor controale medicale de rutină după ce s-a vindecat de Covid-19, la începutul lunii ianuarie, şi astfel a fost detectată noua problemă.

Miocardita poate fi fatală dacă nu este îngrijită şi monitorizată, în special în rândul sportivilor. Ca atare, Davies nu se va putea antrena câteva săptămâni.

” Trebuie să se vindece şi asta, fără îndoială, va dura ceva timp”, a detaliat Nagelsmann într-o conferinţa de presă.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol