19 aprilie 2024, 3:23

Jurnaliştii de la „The Washington Post“, fermecați de frumusețile României

Jurnaliştii americani de la prestigiasa publicație „The Washington Post“, laudă un judeţ din România, declarându-se impresionaţi de frumuseţea şi autenticitatea locurilor, dar şi de ospitalitatea cu care au fost primiţi.

Într-un articol publicat la începutul lunii martie, intitulat Romanian rhapsody — exploring an unsung destination in Eastern Europe” („Rapsodia română – explorând o destinaţie nepromovată din Europa de Est”), jurnaliștii descriu călătoria de patru zile făcută în judeţul Vâlcea ca fiind fermecătoare şi deloc costisitoare. Aceștia și-au început călătoria pronind din Parcul Naţional Cozia şi au vizitat mănăstirile de pe Valea Oltului, s-au bucurat de drumeţii pe cărările de munte, unde au văzut animale sălbatice şi au privit de la înălţime valea Oltului. 

sursa: washingtonpost.com

„Într-o dimineaţă frumoasă, însorită, ne îndreptăm, pe un drum stâncos, spre pădurile dense ale Parcului Naţional Cozia. După 20 de minute, trecem de ultima curbă a drumului. Înaintea noastră se află o vale ascunsă. O biserică mică se înalţă deasupra dealurilor abrupte şi împădurite, iar solul este încă acoperit de rouă. Sărim din automobilul nostru şi coborâm pe drumul spiralat către biserică. Pe măsură ce ne apropiem de capelă, admirând cheresteaua delicată şi geometria perfectă a turnului său central hexagonal, un gardian bătrân din biserică, îmbrăcat în veşminte negre şi având o barbă albă, ieşea în curtea pustie. Ne salută cu bucurie, îndemnându-ne să luăm parte la slujba care urma să înceapă”, așa îşi încep jurnaliştii reportajul şi descriind apoi ritualurile religioase.

Jurnaliştii americani menţionează că au mai vizitat România în perioada de după căderea regimului ceauşist şi au revenit cu gândul că au mult mai multe lucruri şi locuri deosebite de descoperit. Jurnaliştii au vizitat şi Curtea de Argeş, apoi şi-au continuat drumul pe deja celebrul Transfăgărăşan până la monumentul istoric Cetatea Poenari, din judeţul Argeş, amintind de Vlad Ţepeş.

sursa: washingtonpost.com

Aceștia au mai vizitat Mănăstirile Turnu şi Cozia, fermecaţi de „unicitatea arhitecturală”. „Călătoria noastră de patru zile în România ne-a dezvăluit un peisaj fermecător, paşnic şi variat, cu memorabile note culturale, spiritualitate şi frumuseţi naturale la fiecare pas. De asemenea, ne-a întrecut aşteptările şi în altă privinţă, aceea a preţurilor scăzute, iar când ne-am îndreptat spre casă, vampirii au fost ultimul lucru la care ne-am gândit”, au concluzionat jurnaliştii americani.

sursa: washingtonpost.com


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol