1 mai 2024, 22:01

La 80 de ani, Costel Constantin și-a anunțat retragerea din lumea artistică

Actorul Costel Constantin și-a anunțat retragerea de pe scenă, vineri seara, după spectacolul „Omul care a văzut moartea”.

“Aseară, la capătul celor două ore pline de emoții ale spectacolului „Omul care a văzut moartea”, actorul Costel Constantin și-a anunțat retragerea din scenă, din lumea artistică!

La 80 de ani, după 60 de ani de carieră și 10 ani cu acest spectacol, în luna în care a împlinit 50 de ani de căsnicie, domnul Costel Constantin și-a luat rămas bun de la public, în aplauze și urale la scenă deschisă, așa cum primesc marii actori!

L-am sărbătorit cu flori, șampanie și tort, am filmat integral acest spectacol și ne-am bucurat și întristat deopotrivă: nu îl vom mai vedea jucând pe scena TNB, dar știm că alături de jumătatea sa, doamna Mihaela, va petrece clipe minunate de-acum înainte: „vom merge în Herăstrău de mână și vom privi cum crește iarba!”.

Mulțumim, domnule Costel Constantin, pentru toate rolurile remarcabile din teatru și film, pentru o carieră strălucită în slujba Thaliei și pentru toate bancurile haioase pe care ni le-ați spus în fiecare seară la cabină, pe holuri sau chiar și în spatele scenei!”, a scris pe Facebook Florin Ghioca, fotograful TNB.

Spectacolul de teatru „Omul care a văzut moartea” a ajuns la 225 de reprezentații. Imaginile sunt de la spectacolul 200. Foto Florin Ghioca.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol