18 aprilie 2024, 7:53

Laurențiu Cazan, coordonatorul jandarmilor la mitingul diasporei: „Îmi cer scuze faţă de toţi cei care au suferit în mod gratuit”

Maiorul Laurenţiu Cazan, coordonatorul acţiunii jandarmilor la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei, le-a cerut scuze persoanelor care „au suferit în mod gratuit” la mitingul diasporei, în urma intervenţiei de restabilire a ordinii publice.

„Îmi cer scuze faţă de toţi cei care au toţi cei suferit în mod gratuit de pe urma intervenţiei Jandarmeriei. Astfel de situaţii sunt analizate punctual. (…) Îmi asum tot ce s-a întâmplat în piaţă”, a declarat maiorul Laurenţiu Cazan, la TVR 1.

„În permanenţă, am fost în contact cu toate autorităţile, inclusiv cu prefectul, care a fost prezent la faţa locului de la ora 16:00. (…) Când am văzut că lucrurile încep să degenereze, când tensiunea a crescut, am discutat personal cu prefectul şi i-am spus că, dacă lucrurule vor degenera, dacă nu reuşim să avem un moment când atacurile nu încetează, vom ajunge la restabilirea ordinii publice în zonă. Dânsa a spus că este pregătită, am fost la faţa locului tot timpul împreună, am văzut despre ce este vorba, şi s-a luat decizia de a avea un ordin pentru restabilirea ordinii publice. Lucrurile astea au fost în jurul orelor 20:00”, a declarat Laurenţiu Cazan, adjunctul Serviciului de Ordine Publică al Jandarmeriei Capitalei, la TVR1, conform mediafax.ro.

Întrebat dacă îşi va da demisia, acesta a răspuns: „Mă gândesc la toate variantele, însă nu simt nicio presiune. Nu am avut nicio presiune asupra mea. Nu am luat nicio decizie”.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE