12 iunie 2025, 22:16

Le-au rezolvat! Rusia trece Meta, WhatsApp și Instagram în registrul organizaţiilor extremiste

E mai simplu așa. Te deranjează, le treci la index, și așa îi poți taxa într-un fel sau altul pe utilizatori. Ministerul rus al Justiţiei a inclus Meta, compania-mamă a Facebook, Instagram şi WhatsApp, în registrul organizaţiilor extremiste. Oficial, pentru că permit îndemnuri la violență împotriva rușilor.

Compania Meta fusese deja declarată pe 21 martie organizaţie extremistă de un tribunal rus, iar pe 11 octombrie serviciul federal rus de monitorizare financiarnă Rosfinmonitoring a inclus-o în propria listă cu organizaţii care au legături cu terorismul şi extremismul, ceea ce permite băncilor ruse să îngheţe fondurile acestei companii, potrivit Interfax. Aceste două decizii nu privesc şi serviciul WhatsApp, întrucât acesta nu are funcţii de difuzare publică a informaţiei.

După ce Facebook şi Instagram au fost astfel declarate extremiste, aceste servicii au fost blocate în Rusia, dar Ministerul rus al Justiţiei nu le-a inclus până la 25 noiembrie în registrul organizaţiilor extremiste, în timp ce mulţi ruşi continuă să le acceseze prin VPN, potrivit EFE, preluată de agerpres.ro.

Înscrierea în acel registru a fost în final efectuată după ce compania Meta a ridicat temporar interdicţia de publicare a unor informaţii cu apeluri la violenţă împotriva cetăţenilor ruşi ca urmare a agresiunii militare ruse contra Ucrainei, potrivit Reuters.

De la începutul acestui război, Facebook, YouTube, TikTok şi Twitter au primit în Rusia numeroase amenzi pentru încălcarea legislaţiei ruse privind conţinuturile interzise.

Lista Ministerului Justiției include acum peste 100 de companii și organizații. Acum, milioane de ruși nu mai au acces la mai multe platforme occidentale de social media.

Sursa foto: startupcafe.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol