CITIRE

Legende urbane. Palatul Adevărul – un morman...

Legende urbane. Palatul Adevărul – un morman de istorie în centrul Capitalei

Străzile Bucureștiului sunt pline de istorie, însă de prea puține ori ne oprim în loc pentru a asculta poveștile clădirilor care au stat mărturie unor evenimente emblematice ale perioadelor de mult apuse. Un astfel de edificiu este și Palatul Adevărul sau Palatul Presei, un morman de istorie uitat în inima Capitalei.

Clădirea a fost construită în anul 1898 și a fost unul dintre cele mai cunoscute centre de presă din România, proiectată de arhitectul Ștefan Ciocârlan respectând modelul palatului Figaro din Paris, fiind inaugurată în urmă cu 114 ani.

În interiorul palatului găsești multe lucruri la care nu te aștepți, atunci când vizitezi o clădire abandonată. Multe obiecte de mobilier, picturi și sculpturi în piatră măcinate de patina timpului, dar și obiecte care au aparținut oamenilor care au lucrat aici. Toate par să fie așezate într-o dezordine ordonată, iar fiecare obiect este pus exact la locul lui într-un haos al uitării.

Plimbându-te printre rămășițele redacției îți poți imagina câți oameni diferiți au umblat prin încăperile Palatului. De la jurnaliști, oameni de afaceri, exploratori urbani și în cele din urmă oameni ai străzii, care doar s-au adăpostit aici în speranța că o să le fie mai bine decât sub cerul liber.

Sursă Foto: vice.com

Istoria de sub nasul tău

La doar șase ani de la deschidere, în 1904, redacția Adevărul și-a lărgit orizonturile prin crearea unei noi publicații, Dimineața, un ziar periodic informativ, iar directorul redacției, Constantin Mille, a cumpărat clădirea fabricii de saci Saint-Frères, anexată palatului, pentru a face loc noii echipe de ziariști. Acesta nu a mai apucat să își ducă planul la bun sfârșit, din pricina sosirii Primului Război Mondial, palatul fiind rechiziționat de comandamentul german, care a reușit să tipărească aici ziarul Bukarester Tageblatt.

Sursă Foto: vice.com

În 1940, Constantin Mile vinde cele două publicații bancherului Aristide Blank, un economist evreu care a făcut parte din elita oamenilor de afaceri din perioada interbelică, iar directorul redacției a devenit Constantin Graur, singurul ziarist român care a reușit să prezică izbucnirea Primului Război Mondial.

Odată ajuns la conducere, Graur a dărâmat clădirea veche a palatului și a înlocuit-o cu una mai rezistentă din beton armat, a mai cumpărat o altă clădire vecină și a reușit în final să le reunească cu fabrica. Acesta a dotat tipografia și implicit redacția cu aparatură performantă și a început să tipărească publicații săptămânale și zilnice, dând naștere perioadei de glorie a gazetelor reunite sub pălăria Adevărul.

Sursă Foto: vice.com

Alexandru Ofrim notează în “Străzi vechi din Bucureștiul de azi” despre clădirea-monument: “Strada Sărindar a fost locul unde se aflau redacțiile celor mai mari ziare din România interbelică. Pe stradă era o forfotă continuă de ziariști, corectori, tipografi, șoferi, deputați și oameni politici. Copiii vânzători de ziare așteptau la intrare în tipografie, luau ziarele și apoi fugeau spre Calea Victoriei, strigând «Ediție specială!»”, potrivit Libertatea.

Publicația Adevărul a fost închisă în anul 1951 de comuniștii care au înlocuit rapid cel mai citit ziar al Bucureștiului interbelic cu unul de propagandă, Luceafărul, care avea să pregătească noi generații de scriitori necontaminați de ideologia burgheză, ajungând să se privatizeze și el după Revoluție. În prezent, actualii proprietari nu se pot hotărî ce să facă cu ea, iar fostul palat se degradează mai mult pe zi ce trece.

Sursă Foto: vice.com

Palatul Adevărul și timpul… 

Acum șase ani, jurnaliștii redacției Libertatea realizau o scurtă descriere a ceea ce a reprezentat Palatul Adevărul în perioada sa de glorie.

„Sala lungă a Administraţiei este împărţită în două: primul modul e rezervat publicului, cel de-al doilea, funcţionarilor. Totul este spaţios, luminat şi aerisit. Scara de onoare, în spirală, este însoţită, de asemenea, de afişe colorate. Sala de Depeşi, înaltă cât două etaje, este o adevărată operă de artă. La dreapta – ghişeele de «Abonamente», «Anunțuri», «Reclamaţiuni», «Biroul administratorului». La stânga, panourile pe care se expun telegramele şi fotografiile. Vestibulul biroului directorial este, de fapt, o gigantică bibliotecă, care adăposteşte pe rafturile galbene colecţiile de ziare de la noi şi de aiurea. Prima sală de dinainte de cabinet este o adevărată galerie de pictură veche”, potrivit Libertatea

Există foarte puține detalii despre Palatul Adevărul, dar și despre zona Sărindar. Într-o fotografie apărută pe site-ul Vice.com, apare deasupra uneia dintre zecile de uși ale redacției, unul dintre mottourile jurnaliștilor de la acea vreme, scris în limba latină: „Nulla dies sine linea”, în traducere liberă „Nici o zi fără un rând scris”. Acum, mottoul a fost distrus de patina timpului, dar amintirile au rămas.

Sursă Foto: vice.com

Astăzi clădirea este în colaps. Mormane imense de gunoi și dărâmături planează peste întreaga istorie a Palatului Adevărul, iar doi paznici bătătoresc asfaltul, așteptând cu nerăbdare încheierea programului. Nimic din forfota de odinioară, nimic din ce se obișnuia a fi normalul, doar nepăsare și o grămadă imensă de dărâmături.

Sursă Foto: vice.com

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.