2 martie 2024, 14:57

Lera Auerbach, dirijoare şi pianistă, pe scena Filarmonicii „George Enescu”

În concertele din zilele de joi, 9 februarie şi vineri, 10 februarie 2023, la ora 19.00, de la Ateneul Român, Filarmonica „George Enescu” o are ca invitată pe Lera Auerbach, care va evolua în dubla ipostază de dirijoare şi solistă a Orchestrei Filarmonicii „George Enescu”.

Cunoscută drept un muzician complex, Lera Auerbach s-a afirmat deopotrivă pentru arta sa interpretativă,  ca pianistă şi la conducerea unor ansambluri de prestigiu, cât şi în calitate de compozitoare, lucrările sale de mari dimensiuni (opere, simfonii etc.) fiind interpretate de orchestre importante şi de solişti proeminenţi ai scenei internaţionale şi, de asemenea, incluse în numeroase producţii discografice.

Viziunea sa artistică se exprimă şi prin intermediul literaturii şi al artelor plastice: Lera Auerbach a publicat volume de poezie şi de aforisme, iar picturi ale sale fac parte din expoziţii ale galeriilor de artă şi din colecţii particulare.

În prima parte, Lera Auerbach va conduce de la claviatură Concertul nr. 20, în re minor, pentru pian şi orchestră, KV 466 de Wolfgang Amadeus Mozart, urmând ca, după pauză, să preia pupitrul dirijoral pentru a interpreta, alături de Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, Simfonia nr. 5, în mi minor, op. 64 de Piotr Ilici Ceaikovski.

Ateneul Român
Joi, 9 februarie 2023, ora 19
Vineri, 10 februarie 2023, ora 19

Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”

Dirijoare și solistă: LERA AUERBACH

Program

Wolfgang Amadeus Mozart
Concertul nr. 20, în re minor pentru pian şi orchestră, KV 466

Piotr Ilici Ceaikovski
Simfonia nr. 5 în mi minor, op. 64

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol