Pilotul de F1 Lewis Hamilton (35 de ani), s-a impus în Marele Premiu al Germaniei și a egalat recordul istoric a lui Michael Schumacher, 91 de victorii în Formula 1.
A pilotat fără greșeală
Pe circuitul de la Nurburgring pilotul celor de la Mercedes a plecat de pe locul 2, în spatele colegului Valtteri Bottas, dar a profitat de o gafă a finlandezului și a trecut la conducerea cursei. Până la final, Hamilton a pilotat fără greșeală și și-a adjudecat primul loc. Dealtfel, Bottas, plecat din pole-position, a fost nevoit să abandoneze în turul 19, din cauza unei probleme tehnice.
Podiumul de duminică a fost completat de olandezul Max Verstappen (Red Bull) și de australianul Daniel Ricciardo (Renault).
Astfel, chiar sub ochii lui Mick Schumacher, fiul legendarului Michael, Hamilton a egalat recordul de victorii deținut de fostul pilot Ferrari, Michael Schumacher.
Aceasta a fost primul succes al britanicului pe circuitul de la Nurburgring și al 7-lea din acest sezon.
În acest moment în clasamentul piloților Hamilton ocupă primul loc, cu 230 de puncte. Îl urmează la distanță Bottas (161 p) și Verstappen (147 p).
În clasamentul constructorilor pe prima poziție este Mercedes, urmat de Red Bull, Racing Point, McLaren și Renault.
Urmăriți mai jos declarații la cald, după cursă
Foto: Motorsport.com
Comentariile sunt oprite pentru acest articol