1 decembrie 2022, 15:03

LIBERTATEA: Proiect de lege: Bărbații între 18 și 60 de ani, în rezerva generală în caz de război

Guvernul pregătește un proiect de lege care vizează gestionarea rapidă a situațiilor de criză, în contextul conflictului din Ucraina, relatează cotidianul Libertatea, care prezintă și un draft al documentului.

Guvernul va face modificări legislative care să permită măsuri rapide în contextul războiului din Ucraina, a anunțat ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu.

Noile reglementări, care vor intra în vigoare după ce va dispărea starea de alertă legată de pandemie, vor permite, în paralel, atât măsuri legate de COVID-19, cât și de criza umanitară a refugiaților.

Potrivit draftului de act normativ, CSAT poate impune situația de criză, la propunerea ministrului Apărării.

Potrivit draftului de act normativ, situația de criză este definită drept situația în care societatea se confruntă cu mari dificultăți generate de incidente pe teritoriul național, la nivel regional sau internațional sau de amenințări, riscuri și vulnerabilități care perturbă sau amenință condițiile de viață sau stabilitatea politică, economică și socială.

De asemenea, se prevede că cetățenii cu obligații în îndeplinirea îndatoririlor militare sunt cei care îndeplinesc serviciul militar activ sau în rezervă, cei încorporabili, adică între 20 și 35 de ani, dar și bărbații cu vârste între 35 și 63 de ani.

Nu în ultimul rând, este definită și rezerva generală în caz de stare de asediu, de mobilizare sau de război. Aceasta este formată, potrivit proiectului de lege, din toți bărbații români cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani.

Proiectul de lege, care a fost elaborat de ministrul Apărării Vasile Dîncu și de ministrul de Interne Lucian Bode, este în procesul de avizare și nu va intra în vigoare după adoptarea de către Guvern, ci după ce va trece și de votul Parlamentului, precizează Libertatea.

Mai multe detalii, AICI

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol