16 octombrie 2021, 21:23

Licitație. Avionul lui Iliescu, mai scump decât avionul lui Ceaușescu

Licitația Artmark în care se scoteau la vânzare fostele avioane prezidențiale s-a încheiat. Deși au pornit de la aceeași sumă, avionul lui Ion Iliescu “s-a dat” mai bine.

Avionul prezidenţial al lui Nicolae Ceauşescu – ROMBAC „Super One-Eleven” a fost adjudecat la preţul de 120.000 de euro la licitaţia de eleganţă „All star game” organizată de Artmark.

Avionul „Super One-Eleven”, scos la licitaţie la preţul de pornire de 25.000 de euro, a fost folosit pentru zborurile oficiale ale lui Nicolae Ceauşescu timp de 4 ani, între 1986 şi 1989.

De asemenea, avionul prezidenţial „Negreşti”, folosit pentru zborurile din timpul primului mandat al preşedintelui Ion Iliescu, a fost adjudecat în licitaţie la suma de 165.000 de euro.

Acest avion este ultimul ROMBAC 1-11 construit în România, efectuând primul zbor în 1989. Avionul a avut preţul de pornire de 25.000 de euro.

Cele două avioane au fost clasate în patrimoniul cultural naţional mobil, categoria Tezaur, iar vânzarea a avut caracter de lichidare, fiind puse în licitaţie în cadrul lichidării patrimoniale a fostei întreprinderi de stat Romavia.

În cadrul sesiunii a fost cumpărată şi limuzina Paykan Hillman-Hunter, 1974, din colecţia lui Nicolae Ceauşescu, primită cadou de acesta de la Şahul Mohammad Reza Pahlavi, cu prilejul alegerii drept preşedinte al RSR. Limuzina, însoţită de certificat RA-APPS, a fost adjudecată la suma de 95.000 de euro.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.