20 iunie 2024, 1:35

Liderul grupării teroriste Statul Islamic a fost ucis în Siria

Liderul grupării teroriste Statul Islamic a fost ucis în Siria, a anunțat joi președintele american Joe Biden.

 

Un raid al forțelor speciale americane în partea de nord-vest a țării a avut ca scop tocmai prinderea liderului terorist, iar operațiunea s-a încheiat cu succes, a precizat președintele american.

”Mulțumită priceperii și curajului forțelor noastre armate, l-am eliminat pe câmpul de luptă pe ”Abu Ibrahim al-Hashimi al-Qurayshi” se precizează într-o declarație oficială, potrivit BBC News.

Toți americanii care au participat la operațiune au scăpat nevătămați, a mai spus Biden.

Potrivit serviciilor de urgență siriene, în timpul atacului au fost uciși 13 oameni, printre care și șase copii, în raidul desfășurat în localitatea Atmeh, cunoscută drept fieful Statului Islamic.

Liderul grupării Stat Islamic (SI), Abu Ibrahim al-Hashimi al-Qurayshi, a murit detonând o bombă care se afla asupra sa, în timpul unui raid al forţelor speciale americane în Siria în noaptea de miercuri spre joi, a declarat joi un înalt responsabil de la Casa Albă, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

“La începutul operaţiunii, ţinta teroristă a detonat o bombă care l-a ucis atât pe el, cât şi membri ai propriei familii, printre care femei şi copii”, a declarat oficialul citat.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol