27 aprilie 2024, 14:19

6 noi substanțe, pe lista drogurilor de mare risc VIDEO

Lista drogurilor de mare risc a fost completată, joi, cu 6 noi substanţe.

„Azi luăm o decizie foarte importantă în lupta împotriva traficului de droguri. Este o măsură care se adaugă celor două legi esenţiale: Legea Anastasia care îi trimite la închisoare pe cei care conduc drogaţi şi fac accidente mortale.

Plus Legea 2 Mai, trimisă la promulgare zilele trecute, care prevede că traficanţii de droguri nu mai pot primi pedepse cu suspendare. Acum introducem pe lista drogurilor de mare risc şase noi substanţe. Sunt aşa-numitele droguri sintetice, extrem de periculoase”, a afirmat Marcel Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern.

Legea „Anastasia” impune pedepse de închisoare cu executare pentru șoferii care conduc sub influența stupefiantelor și provoacă accidente mortale.

Același efect îl are și a doua lege, care a primit numele „2 Mai”, care îi trimite după gratii pe cei care fac trafic de droguri de mare risc.

Actualizarea listei, pentru combaterea traficului și consumului de droguri

La rândul său, ministrul de Interne a declarat că proiectul propune întărirea cadrului normativ pentru combaterea traficului și consumului de droguri.

„Aceste substanţe, aşa cum aţi spus, sunt droguri de mare risc. Dacă îmi permiteţi, am să le citesc. Este vorba de 2-Methyl-AP-237, Etazen, Etonitazepină, Protonitazen, ADB-BUTINACA, alpha-PiHP şi vor fi incluse într-o anexă la Legea 143/2000 privind substanţele care constituie droguri şi precursori de droguri, fiind în acest moment controlate legal. Cea de-a şaptea substanţă intitulată 3-methylmethcathinone este deja inclusă în control legislativ, începând cu anul 2023, prin legea 77”, a explicat Cătălin Predoiu.

„În acest fel aliniem legislaţia noastră unei rezoluţii a Comisiei Naţiunilor Unite privind stupefiantele (…). Închidem cercul substanţelor de mare risc, care pot să provoace daune foarte grave consumatorilor. Măsura se încadrează într-un complex mai mare de acţiuni, pe care l-am pus în mişcare la Ministerul Afacerilor Interne, nu numai sub aspect de întărire a cadrului normativ, ci şi sub aspect operativ, prin acţiuni concrete desfăşurate de Poliţia Română, prin structuri specializate”, a adăugat șeful MAI.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol