25 aprilie 2024, 15:42

Litoralul bulgăresc e pustiu. Hotelurile, la 30-50% din capacitate

Situație dramatică în Bulgaria.  Mai mulţi lucrători decât turişti pe litoralul bulgăresc, scrie cotidianul Monitor.

Reprezentanţii hotelurilor şi restaurantelor sunt disperaţi și spun că sunt la un pas de faliment.”Vedeți şi dvs. care este situația – avem mai mulţi lucrători decât turiștii”, rezumă succint reprezentanţii sectorului.

Această afirmație poate fi exagerată, dar totuși descrie în mod elocvent situația din stațiunile de la malul mării, la jumătatea lunii iulie.

Sezonul merge cu o idee mai bine decât vara trecută, dar situația este încă dezamăgitoare. Majoritatea hotelurilor și caselor de oaspeţi de pe coasta de sud a Mării Negre sunt goale, iar cei care au avut norocul de a primi oaspeți lucrează cu 30 până la 50% din capacitate.

Vesticii ocolesc Bulgaria

În prezent, în cea mai mare stațiune de pe litoralul bulgăresc, Sunny Beach, sunt în vacanță în principal turişti din România, Polonia, Cehia, Ungaria și Israel.

Nu sunt deloc germani, englezi sau scandinavi, iar prezența rușilor este simbolică.

„Știți că, din cauza incidenței crescute a coronavirusului la Moscova, venirea rușilor în Bulgaria a devenit foarte dificilă. Înainte de înăsprirea măsurilor, au aterizat de fapt câteva chartere, dar aceștia nu sunt turiștii clasici, cu rezervări hoteliere. Acești oameni îşi au propriile case de vacanță în care stau, de aceea nu sunt categoria tipică de turiști”, explică hotelierii.

Speranțele sectorului că acest sezon va fi mai puternic decât anul trecut s-au evaporat complet după ultimele restricții și ordonanța privind zonele din diferitele state.

Sunny Beach prinde viață doar la sfârșit de săptămână, când majoritatea bulgarilor vin aici pentru o scurtă pauză. Sâmbăta și duminica trecute, însă, stațiunea a fost complet goală, iar plajele de nisip erau pustii, în ciuda vremii însorite.

Prețuri mai mici decât în 2019

Prețurile la cazare în majoritatea stațiunilor au fost reduse cu cel puțin 20-30% față de sezonul 2019, dar nici acest lucru nu ajută la atragerea turiștilor.

„Nimeni nu mai spune câți turiști sunt așteptați și de unde. Totul se schimbă nu în zile, ci în ore. Un lucru este clar – în vârf de sezon, hotelurile sunt goale. Sperăm că în orice moment situația se va schimba spre puțin mai bine. Sperăm că vor veni şi bulgarii, care în mod tradițional se odihnesc la mare la sfârșitul lunii iulie și în august”, au comentat hotelierii.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE